COPIL A FOST ELIMINAT ÎN PRIMUL TUR LA NĂSTASE ŢIRIAC TROPHY

by Andreea Radu

Tenismanul român Marius Copil a fost învins de bosniacul Damir Dzumhur cu 6-1, 3-6, 6-2, luni, la Arenele BNR din Capitală, în runda inaugurală a turneului BRD Năstase Țiriac Trophy, dotat cu premii totale de 463.520 euro.

Copil (25 ani, 186 ATP), beneficiarul unui wildcard, a cedat după o oră și 39 de minute în fața unui jucător de 23 de ani, aflat pe locul 82 în lume.

Dzumhur reușise săptămâna trecută o victorie de senzație la Monte Carlo, în fața cehului Tomas Berdych, cu 6-4, 6-7 (1), 6-3, după o evoluție remarcabilă la Miami, unde Dzumhur a trecut de Rafael Nadal, care a abandonat la scorul de 2-6, 5-4, 3-0 pentru bosniac.

Marius Copil nu și-a găsit cadența niciun moment în primul set, pe care l-a cedat fără drept de apel cu 1-6. Jucătorul arădean a evoluat mai bine în setul al doilea, impunându-se cu 6-3. În decisiv, Copil a început din nou slab și a fost condus cu 3-0, iar apoi nu a mai reușit să revină în joc. De remarcat că bosniacul a suferit o ușoară entorsă la genunchiul drept la scorul de 2-0 în setul al treilea și 15-0, acuzând dureri mari. Deși părea că nu va mai putea continua, Dzumhur a primit îngrijiri medicale timp de șapte minute, iar apoi a putut continua fără probleme jocul, calificându-se în optimi.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments