CONTRE INTRE CONSILIERII JUDETENI SI INTERIMAR, LA SEDINTA CONSILIULUI JUDETEAN

by Paula Craciun

Şedinţa ordinară, de astăzi, a Consiliului Judeţean Arad a avut pe ordinea de zi 14 puncte, printre care şi proiecte de hotărâre care au iscat discuţii contradictorii.

Unul dintre proiectele de hotărâre  care a fost dezbătut pe larg este cel privind introducerea în parcul auto al Consiliului Judeţean Arad a unui autoturism. Consilierul judeţean Daniel Duruş l-a acuzat pe preşedintele interimar că doreşte să-şi mai însuşească o maşină pentru uzul său personal şi pentru problemele partidului. ”Autoturismul ce aparţine  Companiei de Apă Arad vrea domnul Adrian Ţolea să-l transfere Consiliului Judeţean, unde mai sunt disponibile încă patru autovehicule. Probabil nu-i ajunge o singură maşină de folosinţă şi vrea să mai posede încă una, maşină care a fost folosită de el şi de partidul său în campania electorală”, a motivat consilierul Daniel Duruş, refuzul de a fi de acord cu acest proiect.

În replică, vicepreşedintele Adrian Ţolea a specificat că cele patru maşini ale Consiliului Judeţean sunt folosite pentru nevoile instituţiei, iar autoturismul ce va fi introdus în parcul auto va fi utilizat pentru deplasările în judeţ ale funcţionarilor  contractuali aparţinând  biroului  preşedintelui Consiliului Judeţean.

Un alt consilier judeţean, social-democratul Florin Tripa, a ridicat problema mult discutatei strategii de dezvoltare a judeţului considerând că această strategie nu poate fi făcută de o firmă şi ar trebui dezbătută de mediul academic arădean. Tripa s-a arătat nmulţumit de faptul că strategia de dezvoltare nu a fost discutată cu consilierii judeţeni, în ciuda promisiunilor făcute de firma care realizează acest proiect.

Facebook Comments