Continuă ciolaniada PNL-USR! Bîlcea, atac la useriști: „Puneți condiții de neacceptat pentru PNL“

by Florian Popa
PNL și USR continuă să producă un spectacol de prost gust, prin toată această luptă pentru ciolan din ultimele zile. Nici nu s-au văzut bine cu voturile în buzunare, că atât liberalii, cât și useriștii au pornit un război pe viață și pe moarte pentru funcții de viceprimari, directori, administrator public etc. Bineînțeles, în public, cei de la USR ne spun că „negociază principii“, vorba candidatului Wiener, care a scăpat porumbelul și ne-a făcut să înțelegem despre ce e vorba în toate aceste lupte pentru putere.
În războiul useristo-liberal a intervenit și fostul candidat Sergiu Bîlcea, care vizează un post de viceprimar, dar nu e agreat de USR. Același USR care vrea postul lui Bîlcea pentru Sergiu Vlad, acesta din urmă nefiind agreat de… PNL. Și uite așa, de la funcții și persoane, cele două partide uită de scopul acestor alegeri, adică viitorul Aradului.
Pe pagina sa de Facebook, Bîlcea le cere useriștilor să treacă la treabă, acuzându-i că pun condiții de neacceptat celor de la PNL. Bineînțeles, condiții de neacceptat sunt funcții pentru unii, zero funcții pentru alții, că doar nu s-or certa pe proiecte pentru Arad.
„Am un mesaj clar pentru cei de la USR: campania electorală s-a încheiat, haideţi la treabă! Dacă vreţi, dacă nu, este momentul să le spuneţi clar arădenilor fără să găsiţi alte scuze şi justificări! Invit din nou USR să îşi asume responsabilitatea de a participa la guvernarea locală. (…) Este momentul să separăm clar promisiunile şi atacurile politice de proiecte şi fapte. Nu are rost să puneţi condiţii de neacceptat PNL, respectaţi voinţa arădenilor şi asumaţi-vă responsabilităţi. Aşa este corect faţă de arădeni!“, este mesajul liberalului Sergiu Bîlcea.
Facebook Comments