Constantin Traian Igaş, posibil preşedinte interimar al PNL Arad

by Paul Anghel

Constantin Traian Igaş ar putea deveni preşedinte interimar al PNL Arad. Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL urmrează să ia o decizie privind validarea/invalidarea alegerilor de la nivelul filialei judeţene a PNL Arad.

Surse din cadrul PNL vorbesc tot mai clar despre o decizie de invalidare a alegerilor, din cauza încălcării statutului.

Decizia ar urma să fie luată zilele următoare, iar ca interimar ar putea fi numit, de către Biroul Politic Naţional, fostul senator şi ministru de Interne, Constantin Traian Igaş.

Acesta a spus că o decizie nu a fost încă luată, dar susţine că cei care au contestat alegerile de la Arad au dreptate. „În mod normal, contestatarii ar trebui să aibe câştig de cauză. Încălcările statutului PNL sunt vizibile din avion”, a spus Igaş.

Dacă se va lua decizia invalidării alegerilor de la Arad, conducerea centrală a PNL va trebui să numească o nouă conducere care să se ocupăe de organizarea noilor alegeri.

Facebook Comments