Consiliul Județean Arad a acordat premii de excelență unor primari din județ

Consiliul Județean Arad a acordat premii de excelență unor primari din județ

Consiliul Județean Arad a decernat diplome unor primari din județul Arad care s-au făcut remarcați printr-o activitate specifică, în domenii în care administrația locală și comunitatea s-au făcut remarcate. 


„Am dorit să răsplătim, onorific, strădania unor primari, reprezentanți ai comunităților lor, pentru domenii în care aceste comunități au excelat, care au adus nu doar stabilitate locală, ci și o notorietate națională și internațională. Desigur, aceste diplome sunt onorifice, dar la baza lor stă munca primarilor, a administrației locale, dar și a întregii comunități. La aceste strădanii și-a adus contribuția și Consiliul Județean, prin sprijinirea proiectelor, prin cofinanțări acolo unde a fost cazul, prin logistică și lobby”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.


Premiații județului Arad și prin ce s-au făcut remarcați, sunt următorii: 


Administrație de #10


1. Pecica, primar Petru Antal – Premiul pentru identitate gastronomică


Pentru promovarea produselor tradiționale și consolidarea brandului local în jurul Pite de Pecica, produs cu Indicație Geografică Protejată. 


2. Ineu, primar Călin Abrudan – Premiul pentru valorificarea patrimoniului istoric


Pentru investițiile și eforturile de restaurare și punere în valoare a Cetății Ineului, unul dintre cele mai importante monumente istorice ale județului.  


3. Ghioroc, primar Corneliu Popi Morodan – Premiul pentru dezvoltare turistică


Pentru transformarea Lacului Ghioroc – „Litoralul Vestului” – într-un brand turistic reprezentativ pentru județul Arad.  


4. Săvârșin, primar Ioan Vodicean – Premiul pentru promovarea imaginii județului


Pentru contribuția la notorietatea județului prin valorificarea patrimoniului regal și dezvoltarea turismului cultural.


5. Socodor, primar Ioan Jura – Premiul pentru comuna anului în atragerea fondurilor europene


Comuna cu cea mai mare absorbție a finanțărilor UE pe cap de locuitor 


6. Curtici, primar Bogdan Ban – Premiul pentru dezvoltare economică și logistică


Pentru rolul strategic în transportul internațional de mărfuri și dezvoltarea infrastructurii logistice.


7. Sebiș, primar Cristian Feieș – Premiul pentru constanță în dezvoltarea unor proiecte cultural-artistice la nivel național 


Pentru Festivalul de Muzică Sebiș, ajuns la ediția XXIV. 


8. Șiria, primar Valentin Bot – Premiul pentru promovarea patrimoniului cultural și turistic


Pentru valorificarea Cetății Șiria și a moștenirii culturale asociate lui Ioan Slavici și Emil Monția.


9. Buteni, primar Mircea Braiți – Premiul pentru protecția mediului


Pentru implicarea unor elemente de administrație publică modernă, care au transformat comuna în una dintre cele mai dinamice în categoria sa, la nivel național. 


10. Vladimirescu, primar Mihai Mag – Premiul pentru cel mai susținut ritm de dezvoltare a excelenței în administrație


Luând în considerare numărul și valoarea proiectelor, care dau comunei un aspect urban modern. 


11. Chișineu-Criș, primar Ovidiu Guleș – Premiul pentru consolidarea forței economice a județului Arad


Pentru susținerea investițiilor în industrie și menținerea celui mai scăzut șomaj din județ.


12. Vinga, Ioan Negrei – Premiul pentru susținerea fenomenului sportiv


Pentru susținerea echipei locale de fotbal, cu rezultate deosebite la nivel județean.