CONSILIERUL JUDETEAN VASILICA DAMIAN: „LIPOVA ESTE SINGURA PRIMARIE DIN JUDET FARA DATORII“

by Cosmin Mihuta

– Domnule Damian, sunteţi reprezentantul Lipovei în Consiliul Judeţean Arad. Nu sunteţi primul, Lipova a mai avut aleşi în CJA, iar rezultatele nu au fost dintre cele mai strălucite. Dumneavoastră ce aţi reuşit să faceţi, în cei doi ani de mandat, pentru Lipova ?

– Pot să spun că la nivelul consiliului judeţean am încercat să promovez, de câte ori am avut ocazia, interesele oraşului Lipova. Că a fost vorba de proiecte europene, că a fost vorba de împărţirea banilor, interesul Lipovei a fost tot timpul bine reprezentat. Din păcate, deşi am o relaţie, pot să spun bună, cu conducerea Consiliului judeţean, politicul învinge de multe ori. Cu toate acestea, anul trecut am reuşit să obţinem bani de la CJA, cu care am făcut parcarea de la liceul industrial, iar anul acesta am reuşit să obţinem două miliarde de  lei, care sunt bineveniţi, fiindcă avem nevoie de cofinanţare la o serie de proiecte demarate de Primăria Lipova. Sigur, faţă de solicitările noastre, suma este mică, dar făcând comparaţie cu alte primării PSD, care au primit câte o sută de milioane, putem să ne declarăm mulţumiţi.

– Sunteţi reprezentant nu numai al Lipovei ci, putem spune, al Văii Mureşului, fiindcă Lipova a fost tot timpul centrul acestei zone. Pentru celelalte localităţi, care cu siguranţă v-au adus voturi pentru consiliul judeţean, ce demersuri aţi făcut?

– Vă asigur că m-am zbătut de fiecare dată pentru celelalte primării de pe Valea Mureşului, atunci când mi s-a solicitat sprijinul. Nu mai departe de şedinţa pentru aprobarea bugetului pe 2014, unde am susţinut personal amendamentele la buget, prin care ceream să se dea mai mulţi bani unor primării de pe Valea Mureşului. Din păcate, noi nu deţinem majoritatea în CJA, fapt pentru care aceste amendamente n-au fost aprobate. Dacă n-am putut aduce bani de la consiliul judeţean pentru aceste primării, am încercat pe varianta Ministerul Dezvoltării. Împreună cu deputaţii noştri Dorel Căprar, ales chiar pe Valea Mureşului, şi Flavius Măduţa, am făcut demersuri la Ministerul Dezvoltării pentru ca aceste primării să primească finanţări pentru proiectele începute. Vreau să vă spun că mai multe primării, printre care Săvârşin şi Bârzava, vor primi fonduri substanţiale pe Ordonanţa 28, pentru aceste proiecte, iar noi ne-am adus contribuţia aşa cum am  putut, fiindcă e de datoria noastră să sprijinim şi celelalte localităţi din zonă.

– Apropos de ordonanţa 28, Lipova de ce nu este pe listă ?

– Motivul este unul foarte simplu. La Lipova nu există proiecte începute pentru care să nu existe finanţare. Noi am lucrat ca la carte, de când a venit Mircea Jichici primar. Pot să vă spun că suntem singura primărie din judeţ care nu are datorii. Asta spune multe despre modul de administrare a oraşului. Ştiţi ce datorii avea Lipova la preluarea mandatului de către Mircea Jichici ? 28 de miliarde de lei vechi. Erau chirii la şcoli şi spitale neplătite de ani de zile, procese pierdute cu firme sau instituţii, datorii la furnizori. Mircea Jichici a reuşit în câteva luni să achite toate aceste datorii, iar astăzi putem să demarăm proiecte noi, fiindcă avem bani de cofinanţre.

– Ce fel de proiecte aveţi în pregătire ?

– Vreau să vă spun că, noi n-am stat cu mâna întinsă la nimeni. De aceea nici nu ne plângem că de la CJA nu primim bani cât am dori. N-avem timp să ne lamentăm. Noi am ales calea proiectelor, fie europene, fie pe fonduri de la Ministerul Dezvoltării. Am făcut împreună cu primarul Mircea Jichici zeci de drumuri la Bucureşti, iar rezultatele răsplătesc aceste eforturi. Avem deja în faza de licitaţie două proiecte importante, reabilitarea Casei de Cultură şi Centrul de informare turistică şi, în plus, avem depuse o serie de proiecte noi, pentru care cu siguranţă vom obţine finanţare şi care vor schimba faţa Lipovei. Vorbim aici de podul pietonal, de centrul oraşului, parcul, biserica ortodoxă, Liceul Sever Bocu sau spital, unde deja primăria a făcut lucruri extraordinare. Bani care vor veni în Lipova în următorii ani, ca urmare a nenumăratelor noastre deplasări.

– Totuşi, aveţi un proiect care stagnează de doi ani şi care nemulţumeşte pe multă lume. Vorbim de reabilitarea celor 14 străzi. Ce se întâmplă cu aceste străzi, când vor fi ele reparate ?

– Acest proiect are o istorie deosebită. În sensul că s-a pornit prost şi s-a terminat prost. Mai întâi, s-a greşit proiectarea, iar noi a trebuit să refacem tot, practic să avem un proiect nou. S-a început haotic în capania electorală din 2012, pentru a se arăta că se lucrează. S-au spart patru străzi şi aşa au rămas. Firma care a câştigat licitaţia a venit cu o ofertă la 40 la sută din valoare şi era clar că nu va putea să ducă lucrarea la capăt. Lucru demonstrat ulterior, fiindcă trebuia să finalizeze în august 2013 şi ei aveau lucrat doar 22 la sută. Motiv pentru care în aprilie 2013 primăria a reziliat contractul şi, practic, am fost nevoiţi să reluăm întreaga procedură. Ştiţi cum e cu procedurile astea în România, am mai avut şi cotestaţii, iar lucrurile s-au amânat la nesfârşit. Acum am ajuns la ultima fază, adică la Curtea de Apel, care în patru săptămâni trebuie să dea un verdict cu privire la câştigător. Noi sperăm ca după Paşte să semnăm contractul şi să ne apucăm de lucru, iar într-un an de zile cele 14 străzi să fie reabilitate.

– Ce se întâmplă cu proiectul de apă şi canalizare, pe fonduri europene, care stagnează şi el de ceva timp ?

– Bine că aţi pus această întrebare. Noi, cu străzile, ne chinuim de un an de zile cu procedurile, ca să începem lucrările. Compania de Apă se luptă de doi ani de zile, deci ne putem declara fericiţi. Astea sunt procedurile, nu avem ce face. Am avut nenumărate discuţii cu cei de la Compania de Apă, care se află în subordinea CJA, dar şi ei au aceleaşi probleme cu contestaţiile. Din ultimele discuţii, am înţeles că şi ei au ajuns în faza finală a cotestaţiilor şi, în scurt timp, vor semna contractul, iar la Lipova va începe şi acest proiect, de introducere a canalizării. Legat de acest subiect, pot să vă spun că am făcut demersuri pentru ca Lipova să primească, din economiile realizate pe POS Mediu la nivel de judeţ, suma de 2,34 milioane de euro, bani necesari pentru trepta mecanică a staţiei de epurare, dar şi pentru canalizarea spre Băile Lipova.

– În final, dacă doriţi să mai spuneţi ceva pentru cetăţenii Lipovei şi ai Văii Mureşului.

– Da, doresc să le urez tuturor cetăţenilor din Lipova şi de pe Valea Mureşului sărbători fericite alături de cei dragi, sănătate şi belşug în case.

 

Facebook Comments