CONSILIERII CER AUDIT PENTRU SOCIETATILE CLM. PRIMA VIZATA ESTE CET ARAD
Consilierii municipali ai PSD consideră că autorităţile locale şi judeţene trebuie să îşi îndrepte atenţia asupra tuturor societăţilor comerciale la care sunt acţionare, în special asupra celor care au probleme mari în actul de management. Prima societate vizată este CET Arad, care a acumulat în ultimii patru ani datorii de 20 de milioane de euro, dar și CET Hidrocarburi, unde șefii din PDL Arad au primit posturi călduțe, iar firmele de partid s-au îndestulat din fondurile centralei. „Am luat act de decizia Consiliului Judeţean de a comanda un audit extern la Compania de Apă. Credem că acum este momentul oportun să extindem analiza asupra tuturor societăţilor controlate de autorităţile locale. Vom solicita în cadrul CLM un audit extern independent la societăţile din subordine, începând cu CET, unde sunt înregistrate pierderi imense de zeci de milioane de euro. Este curios că în Arad se discută mai mult despre situaţia de la apă-canal decât de situaţia de la CET, unde există perspectiva clară a sistării activităţii, cu consecinţe deosebit de grave asupra confortului arădenilor. De asemenea, credem că se impune un audit şi la alte societăţi comerciale care au avut sau au mari probleme financiare, cum ar fi Recons sau Gospodărirea Comunală. Aceste societăţi la care suntem acţionari au în administrare parcările, ştrandul, cimitirele din oraş şi este normal să avem un raport profesionist şi independent legat de activitatea lor. Noi respingem ca argument pentru declanşarea unui audit dorinţa primarului Falcă de a controla o societate comercială, credem că argumentul trebuie să fie interesul arădenilor”, a declarat consilierul municipal PSD Marin Lupaş.