CONDUCEREA COLEGIULUI TEHNIC: „FALCA FACE DECLARATII FALSE LA ADRESA NOASTRA”

by Cosmin Mihuta

Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad a remis un comunicat de presă, prin care răspunde acuzațiilor aduse, în ultimele zile, de primarul Gheorghe Falcă, conducerii școlii. Conducerea Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad îl acuză pe primarul Falcă de faptul că face declarații false și că discriminează această școală, care ar avea nevoie urgentă de fonduri pentru reparația clădirilor. Redăm mai jos comunicatul celor de la Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad .

 

 

„Pentru corecta informare a opiniei publice Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad (CTCPM Arad) transmite prezentul comunicat, în replică la declaraţiile false și denigratoare pentru școală făcute de către domnul primar Gheorghe Falcă.

În calitatea de primar, domnul Gheorghe Falcă face un atac cu scop politic, care nu ar trebui, dar totuși lovește învățământul. Astfel, Gheorghe Falcă face declarații false la adresa managementului Colegiului Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad. În acest context informăm pe domnul primar că la conducerea Colegiului Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad, noul director a fost numit datorită pensionarii la limită de vârstă a fostului director, începând cu anul școlar 2012-2013, iar actualul director nu are nici un fel de apartenenţă politică. Tot în contextul atacurilor politice pe care domnul primar le face la adresa unor persoane, noi precizăm că nici o sală a liceului nu este depozit pentru nici o firmă.

Pe de altă parte, numărul elevilor Colegiului Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad este de aproximativ 850 de elevi, atât pentru anul școlar 2012-2013, cât și pentru anul școlar 2013-2014. Așadar, managementul Colegiului Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad nu este defectuos nici în privința resurselor umane, nici în cea a resurselor materiale, realizându-se, cu forțe proprii, în acești doi ani mai multe lucrări de reparații și întreținere, care erau necesare de cu 8 ani, în urmă.

După cum bine știe domnul primar Gheorghe Falcă, noua conducere a Colegiului Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad s-a adresat în repetate rânduri Primăriei pe parcursul acestor doi ani pentru diferite reparații necesare clădirilor Colegiului Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad. În comparație cu alte școli, Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad este neglijat din motive subiective de domnul primar. Îl invităm pe domnul primar să vadă starea jalnică în care se află clădirile școlii, pentru că nu au fost reparate niciodată de la înființarea școlii. Tâmplăria este putredă și ferestrele cad de la o zi la alta, punând în pericol siguranța elevilor și a personalului școlii. Acoperișurile de la clădirile școlilor (gimnaziu și liceu), de la ateliere, cantină, internat sunt toate în stare înaintată de degradare și în consecință în toate aceste spații plouă distrugându-se din ce în ce mai rău. Rezolvarea acestor probleme ține de atribuțiile primarului, iar în ceea ce privește actul de învățământ, domnul primar să-l lase pe seama celor care se pricep, chiar dacă dânsul crede că se pricepe la toate.

Cu această ocazie apelăm din nou la primarul Aradului, cu rugămintea să privească și să trateze Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad ca pe o școală a Aradului și a arădenilor, lăsând de-o parte lupta politică atunci când este vorba de scoală, pentru că și elevii Colegiului Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad sunt copii ai cetățenilor Aradului și merită tot sprijinul și susținerea Primăriei Aradului.

În speranța că, în calitatea de primar al tuturor arădenilor, veți fi alături de conducerea școlii pentru dezvoltarea instituțională a Colegiului Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad, vă mulțumim anticipat.

Conducerea Colegiului Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad

Director,

Ing.prof. Corina KNAPEK”.

 

P.S.: Acest comunicat a fost remis întregii prese arădene. Din păcate, din cauza cenzurii instaurate de regimul Falcă, aproape nimeni nu l-a publicat.

Facebook Comments