Cod galben de furtună pentru cea mai mare parte a țării

by Cristian Dobre

Vremea continuă să fie instabilă şi la începutul acestei săptămâni. Luni, 20 mai 2019, va intra în vigoare de la prânz un alt cod galben de furtună care vizează cea mai mare parte a ţării și care este valabil până marți, 21 mai, ora 6:00.

Meteorologii anunță că vor fi cantități de apă însemnate, iar instabilitate atmosferică va fi accentuată. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse chiar 40-60 l/mp.

În funcție de evoluții, meteorologii vor emite mesaje de avertizare pentru vreme severă imediată (de tip nowcasting) care sunt valabile pentru zone și perioade de timp restrânse.

A expirat în această dimineaţă un cod galben de furtuni pentru vestul ţării, dar o altă avertizare, de ploi, descărcări electrice şi vânt va intra în vigoare la prânz şi vizează cea mai mare parte a ţării.  Duminică seară, cele mai mari probleme au fost în judeţul Timiş, pentru care a fost emis un cod portocaliu. Zeci de oameni au cerut ajutorul pompierilor după ce vântul a smuls acoperişuri şi a doborât copaci.

Vremea instabilă va cuprinde nordul şi centrul ţării, toată Oltenia, partea de est a Crişanei şi Banatului, precum şi vestul Munteniei. Vor fi averse ce vor aduce cantităţi importante de apă care vor depăşi 25 l/mp şi, izolat, 60 l/mp. Prin urmare, va fi risc ridicat de inundaţii. În plus, vor fi fenomene electrice, vânt cu aspect de vijelie şi condiţii de grindină, mai ales cătemperaturile vor fi foarte ridicate şi vor ajunge din nou până la 29 de grade Celsius în sud. În rest, fenomenele vor apărea pe suprafeţe mai mici, spre seară.

Vremea în București

În Bucureşti, luni, 20 mai 2019, este o zi caldă şi frumoasă, iar termometrele vor indica până la 27-28 de grade Celsius. Din orele serii, norii se vor aduna şi vor aduce ploi de scurtă durată şi descărcări electrice, iar vântul se va intensifica.

Vremea la munte

La munte, ploile torenţiale se vor înmulţi după-amiază. În intervale scurte de timp, se vor aduna chiar şi 60 de litri de apă/mp. Va tuna, va fulgera şi va cădea grindina, dar temperaturile vor fi plăcute. Marți, acestea vor scădea, iar vremea va rămâne instabilă.

Vremea la mare

În schimb, la mare, săptămâna începe cu vreme însorită. Termometrele vor indica până la 20 – 21 de grade Celsius, atât în aer, cât şi în apa mării. Marți, norii vor fi numeroşi, dar la mijlocul săptămânii, atmosfera va redeveni frumoasă.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments