CNADNR A PRELUNGIT TERMENUL DE DEPUNERE A OFERTELOR PENTRU PASAJELE DE PE CENTURA ARADULUI

by Cosmin Mihuta

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în calitate de autoritate contractantă, comunică operatorilor economici interesați că, datorită solicitărilor de clarificări, precum și obligativității autorității contractante de a respecta prevederile art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, respectiv ‘Fără a aduce atingere prevederilor art. 78 alin. (2), în măsura în care clarificările sunt solicitate în timp util, răspunsul autorității contractante la aceste solicitări trebuie să fie publicat/transmis nu mai târziu de 6 zile înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor.’, autoritatea contractantă a decis prelungirea datei limită de depunere a ofertelor și a datelor de deschidere a acestora, astfel încât operatorii economici să beneficieze de un interval de timp suficient pentru elaborarea ofertelor, pentru următoarele proceduri de atribuire:

I) ‘Finalizarea lucrărilor, rest de executat aferente obiectivului ‘PASAJ DENIVELAT PE VARIANTA DE OCOLIRE ARAD PESTE LINIILE CF BRAD – CF CURTICI – DJ 709B’
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: 14.04.2016, ora 10:00
Data de deschidere a ofertelor: 14.04.2016, ora 12:00.

II) ‘Finalizarea lucrărilor, rest de executat aferente obiectivului ‘PASAJ DENIVELAT PE CENTURA DE OCOLIRE ARAD (DN7, KM 540+248) PESTE CF ARAD — BUCUREȘTI”
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: 11.04.2016, ora 10:00
Data de deschidere a ofertelor: 11.04.2016, ora 12:00.

Autoritatea contractantă menționează faptul că toate informațiile privind prelungirea datelor limită de depunere a ofertelor și a datelor de deschidere a acestora au fost comunicate prin intermediul S.E.A.P. și pe site-ul CNADNR SA, astfel încât acestea să fie disponibile tuturor celor interesați.

Facebook Comments