CIOCOLATA CALDA BAUTA SEARA NE RELAXEAZA

by Paula Craciun

 

Ca să-ţi accelerezi metabolismul, trebuie să bei apă rece şi să eviţi cât mai mult să stai înţepenit la calculator. O serie de factori sunt dăunători, cum ar fi ciocolata caldă, care, băută seara, încetineşte procesul metabolic. De aceea e recomandată înainte de culcare pentru că te relaxează.

  • Lactatele, esenţiale. Muşchii sunt esenţiali pentru a avea un bun metabolism. Femeile care consumă multe lactate pe zi pierd mai multe grăsimi şi câştigă mai multă masă musculară decât cele care nu consumă lactate. Produsele lactate sunt o sursă importantă de proteină şi cazeină, ajutând la dezvoltarea muşchilor. Însă pentru un somn  liniştit, e recomandat să beţi lapte cu cacao înainte de culcare, fiindcă ciocolata caldă băută seara încetineşte metabolismul.
  • Dormiţi în încăperi mai răcoroase. Persoanele care dorm în încăperi mai răcoroase timp de o lună îşi dublează cantitatea de ţesut adipos brun. Acest ţesut brun mai degrabă arde decât stochează caloriile. Ori aceste grăsimi brune devin mai active la temperaturi mai reci decât la cele mai calde, ajuntându-ne să ne menţinem silueta.
  • Nu eliminaţi complet carbohidraţii. În curele de slăbire, toţi oamenii au tendinţa de a elimina carbohidraţii, adică alimentele pe care organismul le foloseste pentru a fabrica glucoza. Pentru slăbire sunt recomandate exerciţii fizice, în timpul cărora muşchii au nevoie de glicogen din carbohidraţii stocaţi în corp. Dacă nu consumaţi destui carbohidraţi, glicogenul va fi în cantităţi prea mici şi nu veţi putea să faceţi exerciţii în mod intens.
  • Nu uitaţi de exerciţiile fizice. Pentru femei se recomandă 20 de minute de exerciţii de 3 ori pe săptămână. Bărbaţii pot să facă mai multă activitate fizică. La femei, cele care au făcut exerciţii timp de 40 de minute de 3 ori pe săptămână au avut rezultate mai slabe decât cele care s-au limitat la numai 20 de minute de trei ori pe săptămână.
  • Consumaţi sare iodată. Sarea de mare e mai gustoasă, dar îi lipseşte iodul în cantităţi necesare, un element cheie pentru o bună funcţionare a glandei tiroide. Consumaţi sare iodată şi să nu vă lipsească de la masă algele, codul, ouăle şi creveţii pentru a avea un metabolism bun.

Sursa: click.ro

Facebook Comments