CINCI CONTRABANDISTI DE TIGARI SI ALCOOL AU FOST PRINSI IN ACEST WEEKEND

by Andreea Radu

Cinci contrabandiști, peste 50 litri de alcool contrafăcut și 15.700 de țigarete de contrabandă au fost ridicate de către jandarmii Grupării Mobile din Timișoara, din municipiul Arad, pe timpul desfășurării unei acțiuni punctuale pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.

În cadrul acțiunii punctuale din acest weekend, organizate împreună cu lucrătorii ANAF — Direcția Regională Vamală Timișoara, jandarmii timișoreni au depistat cinci bărbați care comercializau țigări de contrabandă. Bărbații, cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani au fost surprinși în timp ce comercializau țigări de contrabandă în piața Mihai Viteazul și pe blv. Aurel Vlaicu din municipiul Arad. Persoanele în cauză au fost sancționate de către lucrătorii Direcția Regională Vamală Timișoara, cu amenzi cuprinse între 20.000 și 100.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 86 din 2006, iar cantitatea de 15.700 de țigarete de contrabandă a fost ridicată în vederea confiscării.

Tot în cadrul acestei acțiuni, a mai fost depistat numitul C.D. în vârstă de 43 de ani, din Arad care comercializa alcool. În urma cercetărilor efectuate, jandarmii au găsit o dependință în care C.D. falsifica alcool de proveniență sârbească. Potrivit declarației persoanei în cauză, aceasta folosea petrol lampant combinat cu apă pe care apoi îl vindea în peturi cu etichete de alcool sârbesc.

După constatare, a fost notificat IPJ ARAD, s-a procedat la reținerea cantității de 50 de litri de alcool contrafăcut și s-a procedat la întocmirea actelor de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de falsificare sau substituire de alimente sau alte produse.

Facebook Comments