Cerere mare pentru mamografii și ecografii mamare la Spitalul Județean Arad. Locuri ocupate până în ianuarie 2027

Cerere mare pentru mamografii și ecografii mamare la Spitalul Județean Arad. Locuri ocupate până în ianuarie 2027
Toate locurile disponibile pentru mamografii și ecografii mamare la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate până la jumătatea lunii ianuarie 2027. Pentru a veni în sprijinul pacientelor, conducerea unității medicale a decis să suplimenteze programul de investigații, astfel că examinările vor putea fi efectuate și sâmbătă, 31 octombrie.
În această zi, mamografiile și ecografiile mamare vor fi realizate în intervalul orar 8:00–20:00, de o echipă medicală formată din dr. Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală, și Csilla Andraș, asistent medical licențiat.
„Toate locurile din programul normal de lucru sunt complet ocupate pentru următoarele două luni și jumătate”, au transmis reprezentanții SCJU Arad, precizând că introducerea unei zile suplimentare de investigații urmărește reducerea timpului de așteptare pentru paciente.
Măsura vine în contextul Lunii Internaționale de Conștientizare și Prevenire a Cancerului de Sân, marcată în octombrie, perioadă în care este promovată importanța depistării precoce a acestei afecțiuni, inclusiv prin investigații de screening pentru femeile care nu prezintă simptome.
Investigațiile sunt decontate, iar pacientele trebuie să prezinte un bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la un medic specialist, cardul de sănătate și cartea de identitate.
Având în vedere că fiecare examinare durează aproximativ 20 de minute, investigațiile se efectuează exclusiv pe bază de programare telefonică.
Programările pentru sâmbătă, 31 octombrie, se pot face la numărul 0730.110.208, până vineri, 30 octombrie, ora 16:00.
Reprezentanții spitalului precizează că acest număr de telefon este destinat exclusiv programărilor pentru investigațiile care vor avea loc sâmbătă, 31 octombrie, și nu pentru programul obișnuit al unității medicale.