CASTANELE COAPTE, TRATAMENT PENTRU CARDIACI

by Paula Craciun

Încă nu aţi mâncat castane? Atunci profitaţi, mai aveţi timp toamna aceasta! Fierte sau prăjite, castanele sunt extrem de sănătoase şi ajută la vindecarea numeroaselor afecţiuni.

Atât castanele comestibile, cât şi cele sălbatice pot fi de folos în tratarea multor boli. Ceea ce le recomandă este conţinutul bogat în substanţe care acţionează asupra vaselor de sânge, asupra sistemului nervos şi celui muscular.

Castanele comestibile tratează varicele şi tromboza. Se foloseşte tinctură preparată din 250 g de castane cu coajă într-un litru de alcool de 40de grade, care se lasă la macerat timp de 14 zile, după care se strecoară. Intern se consumă 10-15 picături pe zi. Extern se aplică în afecţiuni hemoroidale, varice şi flebite şi sub formă de frecţii.

Fructele sunt recomandate în probleme cardiovasculare, renale, venoase sau arteriale, în cazul varicelor şi al hemoroizilor, dar şi al depresiilor. Astfel, o farfurie cu piure de castane dulci, îndulcit cu miere, înainte de micul dejun şi de cină, timp de câteva săptămâni, e un remediu bun pentru tratarea hemoroizilor şi a varicelor. Castanele sunt o alegere bună pentru cardiaci, care trebuie să le consume coapte în cuptor, fără sare. Studiile arată că un consum de trei castane coapte pe zi reduce cu 20% riscurile de infarct miocardic.

Extractul din muguri de castan comestibil este drenor venos şi limfatic, în principal la nivelul membrelor inferioare, fiind folosit pentru tulburări trofice cutanate, edeme, probleme circulatorii venoase, de menopauză, celulită, colită şi rectocolită ulceroasă. Se iau câte 25-50 de picături, în puţină apă, de trei ori pe zi.

În cazul degerăturilor sau durerilor reumatice ce se agravează la frig, este indicat un decoct realizat din trei-patru castane comestibile mărunţite la o cană cu apă. Se fierb cinci minute, se acoperă timp de 15-20 de minute şi se aplică timp de 15 minute pe locurile afectate sau se fac băi locale.

Castanul sălbatic, prin sâmburii săi, este bun în tratamentele pentru hernie de disc, spondiloză, sciatică şi sechele după fracturi. Aceştia sunt indicaţi şi pentru plăgi infectate şi sindroame febrile.

Sunt eficiente în tulburările circulatorii periferice (varice, ulcere varicoase), cresc rezistenţa pereţilor vasculari şi scad permeabilitatea vasculară. Pentru toate aceste afecţiuni se poate folosi şi infuzia, preparată din două linguriţe cu frunze şi fructe uscate la o cană cu apă clocotită. Se lasă 15 minute şi se bea de trei ori pe zi. Se poate întrebuinţa şi sub formă de băi şi cataplasme. Tot pentru uz extern, este eficient şi unguentul, obţinut astfel: se fierb castanele după ce au fost curăţate de coajă, se pasează până se obţine o pastă şi apoi se adaugă orice grăsime în proporţie egală cu amestecul obţinut.

Piureul de castane întăreşte sistemul imunitar

Trebuie să ai 500 g de castane, 300 ml de lapte degresat, o lingură cu vanilie şi trei linguri cu ulei de măsline. Se fierb castanele, iar miezul lor se trece prin maşina de măcinat. Pasta obţinută se adaugă la celelalte ingrediente şi se amestecă până se omogenizează compoziţia. Separat, se poate prepara un sirop din 40 g de zahăr, 75 ml de apă şi două linguriţe cu rom. Se fierb ingredientele la foc mic până se îngroaşă siropul, iar după ce se răceşte se adaugă în pasta de castane. Consumă câte 6 linguri pe zi, timp de o lună.

Sursa: click.ro

Facebook Comments