CALIMENTE VA SESIZA ANI ȘI DNA PENTRU AVEREA NEJUSTIFICATĂ A PRIMARULUI FALCĂ

by Florian Popa

Președintele ALDE Arad, Mihăiță Calimente, a susținut, miercuri, o conferință de presă, în care a abordat situația existentă în sistemul de justiție din România. ”Protestul magistraților confirmă că spusele D-lui co-președinte ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, sunt reale. Nu a fost vorba despre atacuri la adresa justiției. Tocmai de aceea, poziția partidului portocaliu mi se pare falsă și miorlăită. Justiția nu este imparțială și există presiuni exercitate, materializate în încercarea procurorilor de a-l inculpa pe Tăriceanu în două dosare grele. Sunt convins de nevinovăția D-lui Tăriceanu. De altfel, într-unul dintre dosare, Domnia Sa a acceptat prezentarea la testul poligraf, pe care îl va trece cu brio și va demonstra că acuzele sunt nefondate” – a afirmat Calimente.

A doua temă abordată l-a vizat pe primarul Aradului, Gheorghe Falcă. ”În cadrul unei emisiuni, probabil într-o criză de delirium tremens, Falcă a lansat o suită de elucubrații. A adus în discuție inclusiv Cetatea Aradului. Țin să îi reamintesc D-lui primar că demersurile mele privind Cetatea au început în anul 1996 și au continuat pe timpul mandatului de premier al D-lui Tăriceanu. Falcă era împotriva lor, dorea să pună mâna pe terenuri. În momentul de față, conform acordului semnat, Dl. primar ar fi trebuit să înceapă lucrările în Gai, totuși nu schițează niciun gest în această direcție. Apoi, este anormal că Falcă își arogă merite în desemnarea Timișoarei drept capitală culturală europeană. Chiar nu are niciun merit. Aș adăuga că Falcă era mereu deranjat de faptul că eu apar pe posturi naționale de televiziune, în vreme ce dânsul bătea câmpii la televiziuni locale. Nu în ultimul rând, țin să remarc că voi sesiza organele abilitate – ANI respectiv DNA, întrucât Dl. Falcă încalcă legea în mod repetat și se îmbogățește prin abuzuri. Este vorba despre calitatea pe care o are, de asociat în cadrul firmei conduse de fostul său socru, Gheorghe Seculici (S.C. ProArhitectura), firmă prin intermediul căreia au fost atribuite numeroase lucrări ilegale. Ultimul proiect de hotărâre CLM, în vederea aprobării unui PUZ pentru un complex de 33.000 m.p., este de dată recentă – 15 septembrie și a fost votat de secretara Lilioara Stepănescu, fiind semnat de viceprimarul Levente Bognar” – a explicat Calimente.

Facebook Comments