CALIMENTE: „IDEILE LUI BĂSESCU AU ÎNCEPUT SĂ FIE EXPRIMATE DE PNL“

CALIMENTE: „IDEILE LUI BĂSESCU AU ÎNCEPUT SĂ FIE EXPRIMATE DE PNL“
Deputatul Mihăiţă Calimente, care a demisionat din PNL şi a trecut la ALDE, a vorbit marți, la Antena 3, despre ”băsismul fără Băsescu” din PNL, precizând că decizia lui a venit după o discuție cu Adriana Săftoiu. ”Treptat, toate ideile lui Traian Băsescu au început să fie exprimate de PNL. Nu credeam că se poate să fie băsism fără Băsescu”, a spus deputatul Mihăiţă Calimente, șeful Comisiei SIE, marți, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3. Calimente a mai precizat că înainte de a lua decizia să demisioneze a avut o discuție cu Adriana Săftoiu, cea care a fost o apropiată a lui Traian Băsescu pe vremea când acesta era președinte. ”Am avut o discuție cu Adriana Săftoiu. Ea a fost picătura care a făcut ca paharul să se reverse”, a precizat Calimente, care a adăugat că nu a discutat nici cu Blaga, nici cu Gorghiu înainte de a spune că demisionează din PNL. ”Săftoiu mi-a spus că e nemulțumită de activitatea mea și eu am considerat că asta e o jignire, că eu am crezut că mi-am făcut datoria în campanie. Mi s-a reproșat că unii colegi se plâng de mine că sunt dur, că nu am o relație bună cu ziariștii”, a explicat Calimente. Totuși, ”eu nu am mai recunoscut vechiul PNL în structurile noului PNL”, a concluzionat Mihăiță Calimente. Totodată, deputatul a precizat că, odată cu demisia, va renunța și la funcția sa de președinte al Comisiei SIE. Nu în ultimul rând, Calimente nu exclude posibilitatea ca și alți liberali să-l urmeze și să plece din PNL. Mihăiţă Calimente a devenit membru PNL la începutul anilor 2000. În perioada 2000-2012 a fost vicepreşedinte al PNL Arad. A fost ales deputat în trei legislaturi consecutive, fiind președintele Comisiei de supraveghere a SIE.