BRIGADA LUI OVIDIU HATEGAN VA FI MONITORIZATA IN VEDEREA EURO 2016

by Sorin Haut

Toţi ochii vor fi aţintiţi pe arădeanul Ovidiu Haţegan odată cu reluarea Ligii 1, la finalul acestei săptămâni. Haţegan este printre cei 18 arbitri care vor oficia la Campionatului European din Franţa şi primul central român la un turneu final, după Ioan Igna, acum 28 de ani.

Arbitrul central în vârstă de 34 de ani a fost promovat în vara trecută în categoria Elite. La EURO îi va avea asistenţi pe Octavian Șovre şi Sebastian Gheorghe. „De acum încolo, nu doar Ovidiu, ci întreaga echipă va fi monitorizată”, a spus Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor.

„Fiecare meci de la EURO e special, pentru că implică o națiune. E mai mult decât un meci de fotbal, sunt țările respective, milioane de oameni care urmăresc aceste meciuri”, a declarat și Ovidiu Hațegan.

„Am avut delegare în ultima etapă din toamna trecută și nu am putut să dorm toată noaptea. În consecință, așa am și arbitrat în meciul respectiv”, a mai spus și Octavian Șovre, unul dintre asistenții lui Hațegan la EURO.

În acest sezon, Haţegan a arbitrat 3 meciuri din grupele UEFA Champions League.

Sursă: digisport.ro

 

Facebook Comments