Brăila vine să se salveze, la Şiria. Care va fi reacţia UTA-ei?!

by Sorin Haut

Penultima etapă a eşalonului fotbalistic secund se anunţă interesantă doar din prisma luptei din subsolul clasamentului, acolo unde e bătaie mare pentru evitarea ultimului loc retrogradabil.

Iar una dintre protagoniste e chiar adversara de mâine dimineaţă a UTA-ei, Dacia Brăila, echipă ce are mare nevoie de victorie în confruntarea de la Şiria. Rămâne de văzut care va fi reacţia roş-albilor lui Ionuţ Popa, criticaţi dur de antrenor după eşecul de acasă cu Ripensia.

Bodea e singurul absent din tabăra arădeană, UTA urmând să dispute ultimul meci pe teren propriu din acest sezon. Curtuiuş şi colegii săi vor încheia campionatul săptămâna viitoare, în Trivale, împotiva lui FC Argeş.

Pandurii, Miroslava şi Metaloglobus sunt implicate şi ele în lupta pentru salvare: gorjenii vor câştiga fără joc în această etapă, iar moldovenii au meci pe teren propriu, cu Luceafărul, care deja şi-a asigurat menţinerea în Liga a II-a. În schimb, Metaloglobus are deplasare grea, la Afumaţi.

Călăraşiul şi Sibiul sunt deja promovate, iar Chindia se pregăteşte de baraj, din postura echipei clasate pe locul trei.

Liga a II-a, etapa a 37-a:
Suceava – Snagov, sâmbătă, ora 11
Miroslava – Luceafărul, sâmbătă, ora 11
UTA – Brăila, sâmbătă, ora 11
Afumați – Metaloglobus, sâmbătă, ora 11
Călărași – Târgoviște, sâmbătă, ora 12:30
ASU Poli – Ripensia, sâmbătă, ora 19
Baloteşti – Clinceni, duminică, ora 14:30
Hermannstadt – Mioveni, joi, ora 17
Satu Mare – FC Argeș 0-3 f.j.
Pandurii – Tg. Mureș 3-0 f.j.

Clasament
1. Călărași 36 28 5 3 73-24 89
2. Hermannstadt 36 25 10 1 62-12 85
3. Târgoviște 36 20 11 5 68-28 71
4. FC Argeș 36 18 8 10 57-35 62
5. Afumați 36 18 8 10 49-31 62
6. Clinceni 36 15 10 11 59-51 55
7. ASU Poli 36 16 6 14 50-42 51
8. Mioveni 36 13 10 13 50-43 49
9. Snagov 36 13 9 14 40-35 48
10. UTA 36 12 11 13 59-49 47
11. Luceafărul 36 13 8 15 58-58 47
12. Balotești 36 13 8 15 52-67 47
13. Ripensia 36 12 9 15 68-56 45
14. Metaloglobus 36 11 8 17 37-51 41
15. Pandurii 36 8 14 14 45-56 38
16. Brăila 36 10 7 19 64-70 37
17. Miroslava 36 10 7 19 43-66 37
18. Suceava 36 10 3 23 35-92 33
19. Tg. Mureș 35 9 4 22 38-79 31
20. Satu Mare 35 6 2 27 19-81 -50

Facebook Comments