Bilanțul misiunilor jandarmilor arădeni, în timpul minivacanței de 1 Mai

by Dana B.

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au fost angrenate, în perioada 27 aprilie – 01 mai 2018, în misiuni care au avut drept scop creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, asigurarea climatului de ordine și siguranță publică în județul Arad.

Zilnic, în medie au fost angrenați 109 jandarmi, atât pentru misiunile de ordine publică cât și pentru cele de pază și protecție instituțională.

Printre avertismentele verbale, jandarmii arădeni au aplicat un număr de 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8100 lei pentru fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, refuz de legitimare sau oferirea de diverse produse spre vânzare fără a avea acte de proveniență a mărfii.

Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a fost apelat prin SNUAU 112 de 9 ori, pentru a se solicita intervenția echipajelor de jandarmi atât pentru aplanarea unor conflicte cât și pentru a rezolva o divergență iscată între doi vecini, cu privire la amplasarea stupilor de albine, care în opinia celui care a sunase la 112, erau dispuși prea aproape de zonele intens circulate.

     De asemenea jandarmii au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală în cazul a 8 infracțiuni, constatate independent și în cooperare cu poliția.

   

Facebook Comments