BIANCA DRAGUSANU SI VICTOR SLAV, DIN NOU IMPREUNA!

by Paula Craciun

Se apropie Ziua Îndrăgostiţilor (14 februarie), iar dragostea pare să plutească în aer mai mult ca niciodată! După ce au divorţat şi s-au împăcat de mai multe ori, în prezent, Bianca Drăguşanu (32 de ani) şi Victor Slav (34 de ani) sunt nedespărţiţi.

Şi-au spus adio, apoi i-au dat seama din nou că nu pot trăi unul fără altul. Bianca Drăguşanu şi Victor Slav se pare că vor să mai dea o şansă relaţiei lor de iubire. Cei doi au petrecut, de curând, câteva clipe minunate într-un restaurant luxos din Capitală şi au vrut să arate şi fanilor acest lucru. Focoasa roşcată a publicat, pe contul personal de socializare, o imagine cu cei doi amorezi care sunt numai un zâmbet, unul în prezenţa celuilalt.

Deși nu mai formau un cuplu de ceva timp, Bianca Drăgușanu și Victor Slav au plecat împreună, în decembrie 2014, în vacanță în Statele Unite ale Americii. Acolo s-au distrat împreună cu nașii lor de cununie, tocmai cu gândul de a se împăca. Atunci, nu s-a întâmplat mare lucru în acest sens.

În prezent, însă, la un an de la divorţ, se pare că ne putem aştepta la o schimbare majoră, în ceea ce îi priveşte pe cei doi iubiţi. După ce au trecut prin multe scandaluri, Bianca şi Victor ţin cu tot dinadinsul să îşi acorde încă o şansă. Nu ne râmâne decât să aşteptăm Ziua Îndrăgostiţilor, să vedem dacă cei doi iubiţi o vor sărbători împreună.

Sursa: click.ro

Facebook Comments