Baschetbalistele de la CSȘ Gloria Arad au câștigat turneul final B la categoria U15

by Sorin Haut

Sala ”LAPI” din Dej a fost zilele trecute gazda turneului final al Grupei B din cadrul Campionatului Național de baschet feminin U15. Echipa Clubului Sportiv Școlar Gloria Arad a pornit ca mare favorită și jocul excelent al fetelor pregătite de profesorul Cristian Bondor nu a dat șanse nici unei echipei să le încurce, astfel că la final și s-au încoronat campioanele acestei grupe valorice. După jocurile din grupe unde au obținut trei victorii din tot atâtea meciuri (71-44 cu CSS Premium Sibiu, 60-34 cu gazdele de la LAPI Dej și 75-48 cu ACS Hoya KSE Tg Secuiesc) și semifinala câștigată cu 79-62 contra echipei CSM Sportul Studențesc București, a urmat finala. Cu trofeul pe masă, arădencele au jucat foarte bine și au respectat calculele hârtiei, câștigând cu 60-28 împotriva echipei CSM Târgu Jiu.

Am avut un turneu final foarte bun, în care am folosit întregul lot avut la dispoziție și am obținut cinci victorii în cele cinci jocuri. Am demonstrat din nou că suntem o echipă bună și marele regret e că am avut ghinion în urma tragerii la sorți în fazele de început ale competiției, unde am întâlnit ACS Rookies Oradea (locul III și medaliate cu bronz în acest an) și CN „Mihai Eminescu” Oradea (locul V la finalul acestei competiții). Cu siguranță am fi făcut o figură frumoasă la „Final 8” la această categorie de vârstă, pentru că fetele au crescut de la meci la meci și în acest an am avut doar victorii pe linie, cu excepția celor patru înfrângeri cu echipele din Oradea. Le felicit pe toate fetele și le mulțumesc pentru sprijin părinților și domnișoarei psiholog Andra Ilieș”, a declarat profesorul echipei, Cristian Bondor.

Acesta a mizat la acest turneu pe: Alexandra-Natalia Bochiș, Teodora-Antonia Pantea, Thara Sophia Cohan, Daria Terec, Valea Blanca, Daria-Andreea Spinean, Elena Hotăran, Maria Iaszbinscky, Eva Maria Roman, Oana Alexandra Treitli, Natalia Sandici și Patricia Gabor.

Facebook Comments