AU INCEPUT LUCRARILE LA CANALIZAREA LIPOVEI. O STRADA A FOST FINALIZATA

by Cosmin Mihuta

La Lipova au demarat lucrările finanţate din fonduri europene pentru extinderea/reabilitarea reţelelor de apă – canal. Prima stradă care a intrat în lucru şi care a fost deja finalizată este strada Iancu Jianu, aceasta fiind cuprinsă şi în proiectul privind reabilitarea celor 14 străzi, ceea ce înseamnă că, imediat ce se va cunoaşte constructorul, ea poate intra la asfaltat. „Aşa cum am anunţat, am început cu strada Iancu Jianu, care a în data de 14.08 a fost finalizată, inclusiv branşamentele la populaţie. De altfel, acesta este un lucru bun, faptul că echipa de muncitori lucrează ordonat, în sensul că imediat după ce se introduce tubulatura, drumul se reface, se fac şi branşamentele, astfel că oamenii pot circula pe strada respectivă, pot avea acces în case. De asemenea, au început lucrările pe o parte din strada Haşdeu, finalizate tot în 14.08, urmând ca săptămâna viitoare să se facă şi branşamentele până la case“, a declarat primarul Lipovei, Mircea Jichici.

Săptămâna aceasta vor intra în lucru alte străzi şi, de asemenea, vor începe lucrările pentru două staţii de repompare. „Lucrările vor continua cu străzile Lugojului, 1 Decembrie, o parte din Mihai Viteazul şi strada Horia, pe care se va introduce şi apă. De asemenea, tot săptămâna viitoare vor începe lucrările la două staţii de repompare, respectiv SP3, intersecţie Mihai Viteazul cu Cloşca şi SP2, intersecţie 9 Mai cu Oituz şi Mărăşeşti. Ce este important de precizat este faptul că, în zonele în care s-a finalizat canalizarea, aceasta este funcţională, astfel că deja cei care s-au branşat beneficiază deja de acest serviciu“, susţine Mircea Jichici.

Tot săptămâna trecută, constructorul a finalizat noua alimentare cu apă spre Radna, care traversează podul nou. „Noi aveam coloana de apă pe podul vechi, care se afla într-o stare deplorabilă, curgea apa din ea. Acum s-a realizat o altă coloană, pe podul nou, cea veche urmând să fie demontată, mai ales că podul face parte dintr-un proiect pentru care vrem să accesăm fonduri europene“, mai spune Jichici.

Facebook Comments