ASTAZI SE IMPLINESC 120 DE ANI DE LA NASTEREA UNUI MARE POET, DRAMATURG SI FILOSOF ROMAN

by Paula Craciun

Pe 9 mai 1895 s-a născut Lucian Blaga, filosof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar şi diplomat.

Fiul preotului Isidor Blaga şi al Anei (n. Moga) este crescut într-o familie cu tradiţii intelectuale. Îşi face studiile elementare la gimnaziul german din Sebeş şi pe cele medii la liceul românesc din Braşov (1906-1914). Pentru a nu fi încorporat în armata austro-ungară, se înscrie la Institutul teologic din Sibiu, pe care l-a absolvit în 1917. Frecventează cursurile Facultăţii de filosofie din Viena, obţinând titlul de „doctor” în 1920.

Între 1920 şi 1926, este redactor la revistele Cultura din Cluj şi Banatul din Lugoj. În 1926 intră în diplomaţie, fiind, succesiv, ataşat de presă şi consilier la legaţiile României din Varşovia, Praga, Berna şi Viena, apoi ministru plenipotenţiar la Lisabona.

În 1956 a fost propus de Rosa del Conte şi de criticul Basil Munteanu, dar se pare că ideea a pornit chiar de la Mircea Eliade, pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Printre operele sale se numără: „Poemele luminii”, „Meşterul Manole”, „Cruciada copiilor”, „Avram Iancu”, „Trilogia cunoaşterii”, Trilogia culturii”, „Trilogia valorilor”(d. 6 mai 1961).

Sursa: descopera.ro

Facebook Comments