Sergiu Bîlcea(PNL): „Reabilităm peste 100 de străzi, în toate cartierele Aradului”
Liderii Organizaţiei Municipale PNL susţin proiectul „100 de străzi pentru Arad”. „Proiectul PNL este centrat pe realizări în administraţie. Dacă facem politică pentru cetăţeni, atunci trebuie să facem performanţă în administraţia locală. PNL a primit încrederea arădenilor...
TAS a decis: Viitorul este campioana României
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunțat că Viitorul este campioana României, la finalul procesului FCSB împotriva FRF-LPF-Viitorul, conform gsp.ro. "După o lună și jumătate avem și noi o dimineață plăcută. Am avut emoții, a fost un examen complicat. Ne pregătim să...
Școală de Vară în domeniul urologiei, la UVVG Arad
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prin Şcola Doctorală de Medicină, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad, Asociația Română de Urologie, Temco (Tehno Electro Medical Company) și Clinica de Urologie Arad, au organizat, în perioada 10-12 iulie, Școala de Vară în...
Joi, 13 iulie 2017
1897: După doar două zile în aer, expediția polară cu balonul cu gaz a cercetatorilor suedezi Salomon August Andrée, Nils Strindberg și Knut Fraenkel este forțată să aterizeze (foto). Abia după 30 de ani, în vara anului 1930 doi pescari de pe baleniera Bratvaag au descoperit corpurile...
Sâmbătă, 8 iulie 2017
1497: Vasco da Gama (foto) începe prima călătorie pe mare din Europa spre India, înconjurând Africa. 158: Data ultimei mențiuni epigrafice a Daciei Superior. 1392: Menționarea prezenței monedelor emise de Țara Românească în cartierul Pera din Constantinopol („perperii de Valachia");...
Florin Mariș: “PSD recunoaște că autostrăzile și pasajele nu sunt prioritare”
„Așa cum ne-am așteptat, PSD nu are nici cea mai mică intenție de a definitiva rețeaua de autostrăzi. Pentru social-democrați autostrăzile nu sunt importante, ele pot să mai aștepte, pesemne că cei din PSD circulă cu avionul sau elicopterul, nu pe drumurile naționale. Adică milioane...
Ovidiu Moșneag (PNL): “PSD blochează angajările!”
“Ministrul Dezvoltării Regionale a blocat toate posturile vacante din administraţia publică centrală până la finalul anului pe diverse motive prost explicate și greu de înțeles. Aceasta este metoda pesedistă de a face jocurile în spatele cortinei și de a favoriza apropiații lui...
Marin Lupaș: „Prețul incompetenței PNL, transferat în tariful la canalizare“
Anunțul recent prin care urmează să crească prețul plătit de arădeni pentru apă și canalizare a stârnit reacția consilierului Marin Lupaș. Acesta critică politica dusă de administrația PNL care transferă prețul incompetenței lor în buzunarele arădenilor. „Prețul pe care îl...
Exercițiu de simulare nocturn pentru intervenții în caz de inundații
Administraţiile Bazinale de Apă Crişuri, Mureș, Banat și Someș-Tisa au organizat miercuri noaptea, 5- 6 iulie a.c., primul exerciţiu de simulare interbazinal pentru verificarea modului de funcționare a fluxului informațional – decizional și de intervenție operativă pentru...
Cifra de scolarizare pentru studiile universitare de licență, la UVVG Arad
UNIVERSITATEA DE VEST "VASILE GOLDIŞ" DIN ARAD Cifra de scolarizare pentru studiile universitare de licență ADMITERE 2017 – 2018 Facultatea Domeniul de licenţă Specializarea Forma de învăţământ Acreditată, autorizată Număr de credite Cifra de şcolarizare Ştiinţe Juridice...
Vineri, 7 iulie 2017
2005: Mai multe explozii, presupuse de natură teroristă, zguduie Londra (foto). Au fost uciși 56 de oameni și peste 700 răniți. 1456: La 25 de ani după execuție, Papa Calixt al III-lea a retras acuzația de erezie adusă Ioanei d'Arc. 1770: Are loc Bătălia de la Larga între Imperiul Rus...
Ofertă educațională unică a Universității de Vest „Vasile Goldiș“
În data de, 3 iulie 2017, la Baza Constructorul (str. General Praporgescu, nr. 1-3), sediul Departamentului de Limbi Moderne din cadrul Universității de Verst “Vasile Goldiş”, a avut loc un eveniment inedit de promovare a unei atractive oferte educaţionale şi a specializărilor...
Joi, 6 iulie 2017
1919: Dirijabilul englezesc R34 (foto) aterizează la New York, după o călătorie ce a durat 108 ore. A fost prima traversare a Oceanului Atlantic de către un astfel de aparat de zbor. În fotografie R34 la Mineola. 1189 - Richard I "Inimă de Leu" devine rege al Angliei. 1348 - Bula papală a...
Miercuri, 5 iulie 2017
1996: S-a născut Dolly, prima oaie clonată din lume (foto) 328: Inaugurarea oficială a podul lui Constantin cel Mare de la Sucidava (Corabia), construit peste Dunăre, de către arhitectul Theophilus Patricius 1687: Este publicată lucrarea lui Isaac Newton, Philosophiae Naturalis Principia...
Deputatul Glad Varga și-a prezentat raportul de activitate
În conferința de presă de astăzi deputatul liberal, Glad Varga și-a prezentat raportul de activitate ale primelor șase luni de mandat: „Până în prezent am avut 18 luări de cuvânt în 17 ședințe, 11 declarații politice în plen, 17 propuneri legislative inițiate, o moțiune și 66...