SUTE DE PACHETE PENTRU PERSOANELE NEVOIAȘE DIN ARAD

/
Florin Popa
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, zeci de familii defavorizate din municipiul Arad au primit, luni, 25 aprilie, 2016, alimente de post pentru această Sfântă Săptămână a Patimilor. Peste 200 de pachete cu alimente au fost dăruite persoanelor...

DAN CANCEL SE RETRAGE ȘI ÎL SUSȚINE PE SEBASTIAN BULUMAC

/
Florin Popa
Candidatul independent Sebastian Bulumac are, începând de astăzi, un nou susținător. Dan Cancel a anunțat, într-o conferință de presă, că a decis să se retragă din cursa pentru Primăria Arad, dorind în același timp să-i acorde sprijinul unui alt candidat independent, Sebastian...

PRIMARUL PNL DE LA NĂDLAC, REȚINUT PENTRU 24 DE ORE

/
Florin Popa
Update: Primarul Vasile Ciceac a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat, marți, instanței, cu propunere de arestare preventivă. Primăria Nădlac din judeţul Arad este, la această oră, percheziţionată. Poliţişti din cadrul Poliţiei din localitate însoţiţi de cei din...

PLOI PE ARII EXTINSE ÎN TOATĂ ȚARA

/
Florin Popa
Vremea se va menţine în general instabilă, iar îndeosebi în vestul, centrul şi nordul ţării va deveni rece pentru ultima decadă a lunii aprilie. Vor fi înnorări temporar accentuate şi ploi pe arii relativ extinse în toate regiunile. La munte precipitaţiile vor fi mixte, iar în zona...

DEZINFECTANȚI CU CONCENTRAȚIE SCĂZUTĂ ÎN MAI MULTE SPITALE, PRINTRE CARE ȘI ARADUL

/
Florin Popa
La o zi după ce autoritățile au anunțat că rechizitoriul în cazul incendiului din ”Colectiv” a fost finalizat, iar inculpații vor fi trimiși în judecată, jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor au publicat o anchetă ce scoate la iveală noi nereguli privind infecţiile...

ION CARAMITRU, PROTAGONISTUL A DOUĂ CONFERINȚE, LA ARAD

/
Florin Popa
Vineri, 29 aprilie, începând cu ora 12.00, în sala “Vasile Goldiș” a Consiliului Județean, se vor desfăşura conferințele "Limitele aşteptării" şi “Ce sunt aromânii pentru România?”. Protagonistul evenimentului este actorul de teatru şi film, Ion Caramitru, director general al...

REPORT DE PESTE 8 MILIOANE LA LOTO 6/49

/
Florin Popa
Duminică au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi s-au înregistrat 11.091 de câştiguri în valoare totală de 529.420,18 lei, informeaza Loteria Romana. Numerele extrase duminica: Loto 6/49: 6 15 42 43 45 32 Loto 5...

PROCURORII AU FINALIZAT RECHIZITORIUL ÎN CAZUL „COLECTIV“

/
Florin Popa
Ştefan Andras Suto, proprietarul firmei Luxory Media SRL, care a efectuat lucrările de renovare la clubul Colectiv, a sustinut in fata anchetatorilor că patronii clubului sunt cei care au optat pentru folosirea de materiale ieftine, neignifuge, respectiv plăci din poliuretan debitat drept...

(FOTO) SPECTACOL CARITABIL PENTRU COPIII CU DIZABILITĂȚI

/
Florin Popa
În Sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Aradului a avut loc vineri, 22 aprilie 2016, un spectacol caritabil susținut de componenții trupelor de teatru „Har” și „Integra”, coordonate de actriţa Oltea Blaga. Într-o atmosferă frumoasă, destinsă şi caldă, elevii actori au...

PRAZNICUL INTRĂRII DOMNULUI ÎN IERUSALIM, SĂRBĂTORIT ÎN ARAD

/
Florin Popa
Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim a fost sărbătorit duminică, 24.04. 2016, în toate catedralele, parohiile și mănăstirile din municipiul Arad. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc tradiţionalul pelerinaj de Florii, la care...

DUMINICĂ, 24 APRILIE 2016

/
Florin Popa
1731 - A murit scriitorul englez Daniel Defoe (n.1660). 1743 - S-a nascut Edmund Cartwright, inventatorul britanic al razboiului de tesut industrial (m.30.10.1823). 1856 - S-a nascut Henri Philippe Petain, maresal si om politic francez; s-a remarcat in timpul primului razboi mondial (a oprit...

VREME RECE ȘI PLOIOASĂ ÎN URMĂTOARELE TREI ZILE

/
Florin Popa
Meteorologii au emis o avertizare de vreme rea pentru intervalul 24 aprilie, ora 14, 26 aprilie, ora 20, ceea ce înseamnă că de Florii ne putem aștepta la ploi moderate cantitativ, răcire și precipitaţii mixte la munte, arată B1 TV. "În intervalul menţionat, vor fi perioade cu...

TRUPA ARĂDEANĂ „HAR“ A LUAT PREMIUL CEL MARE LA FESTIVALUL MIRAJE

/
Florin Popa
Anul acesta peste 300  de participanți au format o familie pe scena Mirajelor . Pentru Cluj-Napoca,  Festivalul  Cultural Miraje, este deja un eveniment de tradiție, o sărbătoare cu totul specială a artei și a culturii. În cadrul Festivalului Cultural Miraje (18-20 aprilie 2016), Trupa...

POLIȚIȘTII ARĂDENI AU DESFĂȘURAT ACȚIUNI SUB EGIDA „ȘCOALA ALTFEL“

/
Florin Popa
Polițiștii arădeni au desfășurat în perioada 18-22 aprilie 2016 o serie de întâlniri, acțiuni și concursuri în unitățile de învățământ, sub egida ”Școala Altfel” având o tematică diversificată, printre care: prevenirea absenteismului și abandonului școlar, creșeterea...

SÂMBĂTĂ, 23 APRILIE 2016

/
Florin Popa
1564 - S-a nascut William Shakespeare (FOTO), cel mai mare dramaturg englez (m.03.05.1616). 1616 - A murit Miguel de Cervantes Saavedra, scriitor spaniol, poet, dramaturg, autorul celebrului roman "Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha" (n.29.09.1547). 1858 - S-a nascut Max Planck, fizician...