Ioan Cristina (PNL): „A murit lumina lumii românești!”
Marți după-amiază am aflat cu mare durere în suflet despre trecerea la cele sfinte a celui care a fost ultimul Mare Rege al Românilor. Despre personalitatea marelui Monarh s-a vorbit și s-au scris multe, cuvintele sunt de prisos în acest moment și nu cred că mai este cazul să mai...
Saragossa Band va cânta la Revelionul 2018, în centrul Aradului
Revelionul Popular va fi organizat, și în acest an, în centrul orașului, cu un spectacol cu tematică „retro stage“, care va fi susținut trupa Saragossa Band, iar trecerea în noul an va fi marcată cu un foc de artificii. Organizatorii evenimentului, Primăria Arad şi Centrul Municipal...
Topul celor mai bogați români. Apariție surpriză pe podium
Creșterea economică de anul trecut se vede și în averea celor prezenți în Top 300 Capital. În ediția din acest an a clasamentului întocmit de revista Capital, afacerile celor mai bogați 300 de români depășesc valoarea de 23 miliarde euro, fiind cu 6,2% mai mare față de nivelul...
„Inimi pentru trei culori”, la Consiliului Judeţean Arad
Acţiune inedită organizată la Consiliul Judeţean Arad, de elevii claselor a VII-a A, a VIII-a A şi a VIII-a B din cadrul Colegiului Naţional „Moise Nicoară” Arad, împreună cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad (CJRAE). „Inimi pentru trei culori”,...
Polițiștii arădeni au confiscat jumătate de milion de țigarete netimbrate
În perioada martie- noiembrie a.c., ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au documentat activitatea infracțională a unei grupări compusă din trei bărbați, doi ucraineni și un român, specilizată în trafic de țigarete de contrabandă. La data de 25 noiembrie...
Război în PNL Arad ! Liberalii îi cer lui Orban să facă ordine
Fostul senator liberal Constantin Traian Igaș a transmis o scrisoare deschisă conducerii centrale a PNL, prin care cere să se lămurească situația din filiala arădeană. Igaș susține că în urma alegerilor din PNL Arad a existat o contestație, iar conducerea centrală a recunoscut faptul...
Dorel Căprar: „Lipsa totală de viziune a administraţiei Falcă provoacă din nou situaţii limită“
Deputatul PSD Dorel Căprar este dezolat că până şi minimul de normalitate pentru arădeni se clădeşte pe greşelile şi incompetenţa administraţiei Falcă şi pe ajustările forţate, determinate de lipsa totală de viziune a primarului. PSD Arad a avut în schimb dreptate când cerea ca...
Gaura neagră numită CET „înghite“ alte 6 milioane de lei din bugetul local
Primăria municipiului Arad este nevoită să acopere din bugetul local parte din pierderile CET Hidrocarburi SA Arad, induse din prestarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație . Vorbim despre suma de 6.000.000 lei, bani...
USR Arad vrea treceri de pietoni 3D în fața școlilor
USR continuă demersul de a veni cu soluții la problemele din Arad. La Biroul Cetățeanului a sosit o sesizare asupra pericolului reprezentat de unii șoferi indisciplinați care, pe fondul vitezei excesive cu care circulă, nu încetinesc la trecerile pentru pietoni din zona unităților de...
Sume impresionante confiscate de la profesori, în dosarul „Diplome de licenţă fără studii”
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au ridicat 64.200 de euro, 31.000 de USD, 5.000 de lire sterline, 4.500 de franci elvețieni, 500 g. de aur, 110 g. de perle, 200 g. de rubine și...
Falcă a băgat CET în faliment, guvernul este chemat s-o salveze
Daniel Doble, directorul CET Arad, solicită modificarea în regim de urgenţă a legii 325/2006 si adoptarea unei strategii energetice naţionale adaptate realităţilor la nivel european şi mondial. El solicită subvenţii acordate direct producătorilor în cogenerare, pentru a salva CET-urile...
Noul primar al Devei a fost exmatriculat de la UVVG Arad
Florin Oancea, candidatul PNL care a castigat primaria municipiului Deva, a fost exmatriculat de la facultate, in 2006, dupa ce si-a trimis soferul in locul lui sa dea un examen care avea ca tema coruptia si modalitati de combatere ale acestui fenomen, dupa cum arata hotnews.ro. La acel moment,...
Adrian Todor: „Marile investiții din Arad se realizează cu bani de la guvern“
Primarul Gheorghe Falcă nu scapă nicio ocazie să acuze parlamentarii PSD, Guvernul PSD, miniștrii PSD de tot felul de năzbâtii. „Parlamentarii PSD nu aduc bani la Arad“ e lozinca preferată a primarului Falcă. Numai că același Falcă se contrazice tot mai des în ultimele luni, când...
Intersecţia de la CJA a fost finalizată
Primăria municipiului Arad anunţă încheierea lucrărilor de reparaţii executate la nivelul intersecţiei străzilor Corneliu Coposu şi Miron Costin. În zona anterior menţionată s-au realizat următoarele lucrări: rezarea părții carosabile, ridicarea capacelor de canal la cotă și...
Şcoala Gimnazială „Ilarion Felea” va avea sală de mese
Primăria municipiului Arad a achiziţionat cantina mobilă tip container care va permite implementarea programului guvernamental „Masă caldă” la Şcoala Gimnazială „Ilarion Felea”. Până acum, programul nu s-a putut derula în unitatea școlară din cauza lipsei spațiului adecvat...