MEDIC MILITAR, REȚINUT PENTRU LUARE DE MITĂ
Procurorii DNA l-au reținut joi pe Adrian Gabriel Ilie, medic primar ORL la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" din București, fiind cadru militar activ, cu gradul de locotenent colonel, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită. El va fi...
CNATDCU I-A RETRAS DOCTORATUL LUI VICTOR PONTA
Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis joi să retragă titlul de doctorat al fostului premier Victor Ponta. Sursa: agerpres.ro
E OFICIAL ! GUVERNUL A RĂMAS FĂRĂ BANI
Bugetul general consolidat a trecut pe deficit după primele cinci luni ale acestui an. Execuţia bugetară pentru perioada ianuarie - mai s-a încheiat cu un deficit de 780 de milioane de lei, respectiv 0,10% din PIB. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice, în aceeași perioadă a...
ZECI DE MII DE ELEVI ŞI PĂRINŢI CONTESTĂ UN SUBIECT DE LA EVALUAREA NAŢIONALĂ
Mai mulţi părinţi ai elevilor care au susţinut miercuri proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale vor depune o petiţie la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS), întrucât, susţin ei, legenda itemului 6 de la subiectul 1 nu ar fi fost explicită,...
ARADUL UNIDIMENSIONAL
Asta e, tot cu Falcă! Tot cu acest „vizionar” care se crede Zeus, precum nașul său. În mintea lui, doar EL știe ce e bine și ce nu e bine pentru Arad, pentru noi, muritorii insignifianți ai acestei vechi cetăți. Toți ceilalți sunt mărginiți, incapabili să promoveze o idee, darmite...
ŞASE LOCALITĂŢI RĂMÂN JOI FĂRĂ APĂ POTABILĂ
S.C. Compania de Apă S.A. Arad anunţă întreruperea furnizării apei potabile în localităţile: Ghioroc, Covăsînţ, Miniş, Păuliş, Cuvin, Baraţca, joi, 30 iunie 2016, pînă la ora 16.00. Enel Distribuţie Banat întrerupe alimentarea cu energie electrică a Uzinei de Apă Ghioroc pentru...
PODOABE DE AUR CU O PURITATE DE PESTE 99%, EXPUSE LA ALBA-IULIA
Treisprezece piese de aur de 24 de karate, care au o puritate de peste 99%, sunt expuse la Sala Unirii din Alba Iulia, fiind, potrivit organizatorilor, pentru prima dată în Europa când podoabe de aur de o asemenea puritate sunt expuse în public. Vernisarea expoziţiei ”Magia aurului. De la...
CIONCA TAIE ÎN CARNE VIE: AEROPORTUL VA AVEA MAI PUŢINI DIRECTORI
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, susține oportunitatea reducerii personalului de conducere de la Aeroportul Arad. În ședința ordinară de joi a Consiliului Județean, pe ordinea de zi se află scăderea numărului de directori la Aeroportul Arad și externalizarea...
DOI TORȚIONARI ACUZAȚI DE MOARTEA A PESTE 200 DE DEȚINUȚI POLITICI, DECONSPIRAȚI
Cei doi sunt acuzaţi că au provocat moartea a peste 200 de deţinuţi politici. Reprezentanţii Institutului au anunţat că vor să facă plângere la Parchet. Radu Preda, preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, a afirmat că Institutul a cerut Parchetului...
RATA DE OCUPARE A POPULAȚIEI ÎN VÂRSTĂ DE MUNCĂ, ÎN SCĂDERE CU 1,6 PP FAȚĂ DE TRIMESTRUL ANTERIOR
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă, respectiv între 15 și 64 de ani, a fost de 59,8% în primul trimestru al anului, în scădere față de trimestrul anterior cu 1,6 puncte procentuale, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică. În primul trimestru din...
CEL MAI MARE DIAMANT BRUT DIN LUME, FĂRĂ CUMPĂRĂTOR
Cel mai mare diamant brut din lume nu a fost cumpărat de nimeni la o licitație organizată miercuri seară la Londra fiindcă nu s-a ajuns la prețul de rezervă de 70 de milioane de dolari, relatează AFP. Cea mai ridicată propunere a fost de 61 de milioane de dolari la licitația casei...
DRAGALINA TRATEAZĂ CU POLI, FUCHS A AJUNS LA SEBIŞ
Divizionara secundă ACS Poli nu a ajuns încă la un acord în privinţa banilor cu mijlocaşul Dragoş Dragalina, de la Şoimii Pâncota, însă aproape l-a convins să semneze pe arădeanul Alin Ignea, mijlocaş venit de la FCM Baia Mare şi care era dorit şi de Roland Nagy la UTA Bătrâna...
BENEFICIILE SURPRINZĂTOARE ALE MERSULUI PE JOS
Orice tip de activitate fizică, inclusiv mersul pe jos, este un plus pentru starea generală de sănătate, dar mersul pe jos în special vine cu o serie de beneficii. Potrivit CSID, acestea sunt 5 beneficii surprinzătoare ale mersului pe jos. 1. Contracarează efectele genelor care predispun la...
HAŢEGAN E MÂNDRU CĂ VA ARBITRA LA JOCURILE OLIMPICE
Arbitrul Ovidiu Haţegan a arbitrat doar două meciuri la Campionatul European din Franţa, însă centralul din Arad nu este nemulţumit că s-a întors acasă după faza grupelor şi consideră o recunoaştere a muncii sale delegarea pentru Jocurile Olimpice de la Rio, care vor avea loc în...
PATRU ROMÂNI JOACĂ AZI, LA WIMBLEDON. VEZI PROGRAMUL
Organizatorii turneului de tenis de la Wimbledon au anunţat programul zilei de joi, iar românii Simona Halep, Horia Tecău, Monica Niculescu şi Marius Copil vor evolua pe terenurile de iarbă de la Londra. Simona Halep, a cincea favorită la câştigarea trofeului, va juca în turul doi...