PATRU ROMÂNI JOACĂ AZI, LA WIMBLEDON. VEZI PROGRAMUL

by Sorin Haut

Organizatorii turneului de tenis de la Wimbledon au anunţat programul zilei de joi, iar românii Simona Halep, Horia Tecău, Monica Niculescu şi Marius Copil vor evolua pe terenurile de iarbă de la Londra.

Simona Halep, a cincea favorită la câştigarea trofeului, va juca în turul doi împotriva italiencei Francesca Schiavone (36 de ani, locul 111 în clasamentul WTA). Partida va avea loc pe terenul 2, nu mai devreme de ora 14.30 (ora României). Este al doilea meci programat pe acest teren, după Daniel Evans-Alexandr Dolgopolov.

Horia Tecău, locul 6 în clasamentul mondial de dublu, va evolua alături de olandezul Jean-Julien Rojer pe terenul cu numărul 6 de la Wimbledon. Cei doi vor juca împotriva perechii Jonathan Marray/Adil Shamasdin (Marea Britanie/Canada), în primul tur al competiţiei de dublu. Este al cincilea meci programat pe terenul 6, astfel încât nu va începe mai devreme de ora 18.15 (ora României). Rojer şi Tecău sunt campionii en-titre de la Wimbledon şi favoriţi 4 în acest an.

Monica Niculescu (locul 47 în clasamentul WTA la simplu şi poziţia 29 la dublu) va fi nevoită să joace, joi, un meci de simplu şi unul de dublu, din cauza decalării programului. Astfel, de la ora 13.00, românca o va întâlni pe sârboaica Aleksandra Krunic (120 WTA), în primul tur al întrecerii de simplu. Este primul meci programat pe terenul 15, acolo unde Niculescu va disputa mai apoi şi meciul de dublu. Alături de rusoaica Margarita Gasparyan, Monica va înfrunta perechea Alexandra Panova/Shelby Rogers (Rusia/SUA), în primul tur. Meciul nu va începe mai devreme de ora 16.30. Niculescu şi Gasparyan au fost cotate cu şansa a 12-a la câştigarea întrecerii de dublu de la Wimbledon.

Marius Copil (locul 174 ATP) va relua meciul început miercuri împotriva francezului Lucas Pouille (poziţia 30 ATP), de la scorul de 6-4, 4-6, 1-0 pentru Pouille. Partida va începe la ora 13.00, pe terenul 17.

Sursă: mediafax.ro

Facebook Comments