HALEP E ÎN OPTIMI, LA BUCUREŞTI. VEZI PROGRAMUL DE AZI
Simona Halep a început greu la BRD Bucharest Open, dar s-a impus în final, 3-6, 6-1, 6-1 cu Barbora Krejcikova. Românca a fost de nerecunoscut în primul set. A început cu douã greșeli neforţate, iar adversara a punctat prima pe tabelă. Jucãtoarea din Cehia a continuat să profite de...
SFECLA ROŞIE ŢINE BOLILE LA DISTANŢĂ
Cu un gust dulceag si o culoare minunata, sfecla rosie te poate tine departe de cele mai crunte boli precum cancerul, bolile hepatice sau cardiovasculare. Iata, pe larg, care sunt beneficiile unui consum regulat de sfecla rosie: Previne cancerul Dintre toate legumele, despre sfecla se spune ca are...
SECRETUL TANIEI BUDI ÎN MATERIE DE FRUMUSEŢE
La 48 de ani, Tania Budi reuşeşte, în continuare, să aibă trupul unei adolescente. De altfel, ea recunoaşte că aceeaşi greutate pe care o avea în liceu, dar dă vina pe gene pentru condiţia ei fizică. Tania Budi ecunoaşte că primeşte nenumărate complimente pentru felul în care...
CUM A REUŞIT ELENA MERISOREANU SĂ-ŞI SPERIE O FANĂ
Elena Merișoreanu este o femeie cochetă, care are grijă să aibă o imagine impecabilă în fața publicului. În viața de zi cu zi, cântăreața de muzică populară recunoaște că nu petrece prea mult timp în fața oglinzii. Artista a ajuns să fie dependentă de machiaj de la o vârstă...
MARIA CÂRNECI, SOACRĂ PE POST DE MAMĂ
Maria Cârneci nu s-a amestecat în viața fiului său, Edi, și a acceptat cu sufletul deschis alegerea făcută de el. Nu numai că a plăcut-o din prima clipă pe Ana Maria, dar a ajuns să lege și o prietenie strânsă cu nora ei. Cântăreața de muzică populară are o relație bună cu...
MIERCURI, 13 IULIE 2016
1762 - A murit astronomul britanic James Bradley (n.03.03.1693). 1793 - Jean Paul Marat, considerat drept unul dintre cei mai puternici si influenti instigatori ai Revolutiei franceze, este injunghiat de catre Charlotte Corday, devotata cauzei girondinilor carora Marat le-a fost cel mai inversunat...
TREI COPII AU FURAT MICROSCOPUL DIN LABORATORUL ŞCOLII
Polițiștii postului de poliție Zăbrani cercetează trei copii, bănuiți de comiterea unui furt dintr-o instituție de învățământ. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 4 iulie, minorii de 8 și 10 ani, prin spargerea unui geam, ar fi pătruns într-un laborator al...
NICIO NOTĂ DE 10 LA BACALAUREAT, ÎN ARAD. DOUĂ LICEE AU PROMOVABILITATE ZERO
Azi, 12 iulie 2016 pe forumul Inspectoratului Școlar Județean Arad, s-au afișat, conform Calendarului Anexa la OMECS nr.5080/31.08.2015, rezultatele la Examenul de bacalaureat național. Procentul de promovabilitate pentru județul Arad este de 60,21 % ,mai mare decât cel de anul trecut...
URMEAZĂ ÎNCĂ DOUĂ ZILE DE CANICULĂ
Miercuri, vremea calduroasa va persista, valorile termice urmand a fi in crestere in toata tara, astfel incat canicula si disconfortul termic vor cuprinde regiunile din vestul si sud-vestul tarii, zone unde indicele temperatura-umezeala (ITU) se va situa in jurul pragului critic de 80 de unitati,...
LIGA 1 ÎNCEPE ÎN 23 IULIE. STEAUA - DINAMO, ÎN ETAPA A V-A
Campioana Astra Giurgiu o va înfrunta pe Dinamo București în prima etapă a Ligii I de fotbal, programată pe 23 iulie, potrivit tragerii la sorți efectuate marți la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, scrie Agerpres. În etapa a doua va avea loc derby-ul Dinamo — Rapid (30 iulie), iar...
S-A LANSAT GHIDUL PENTRU PROGRAMUL INTERREG, CARE VIZEAZĂ ŞI ARADUL
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Interreg V-A România — Ungaria, a lansat în consultare publică luni, 11 iulie a.c., Ghidul solicitantului aferent primului apel pentru propuneri de proiecte strategice din...
UTA VA MERGE LA TAS DACĂ NU VA LUA LOCUL RAPIDULUI ÎN PRIMA LIGĂ
În urma evenimentelor de astăzi legate de falimentul Rapidului, care nu va mai evolua în prima ligă în sezonul următor, UTA Bătrâna Doamnă a transmis presei un comunicat de presă, în care îşi exprimă punctul de vedere faţă de această situaţie: „Clubul UTA a făcut demersurile...
ORAȘUL DIN ROMÂNIA CARE ATRAGE TOT MAI MULȚI TURIȘTI
În urma unui amplu program de refacere arhitecturală şi a investiţiilor masive în dezvoltare, Oradea a devenit una dintre destinaţiile preferate de vacanţă ale turiştilor din România şi nu numai. Oradea este printre puţinele oraşe din Romania care poate rivaliza cu destinaţii de...
POLI IA LOCUL RAPIDULUI ÎN LIGA 1. ATACĂ UTA LA TAS DECIZIA LPF-ULUI?!
Curtea de Apel Bucureşti a decis azi să amâne pentru 20 iulie procesul în care Rapid cere suspendarea sentinţei de faliment pronunţate de Tribunalul Bucureşti. Cum LPF dăduse giuleştenilor ultimatum până azi, când are loc Adunarea Generală a Ligii şi tragerea la sorţi pentru sezonul...
„CERERE ÎN CĂSĂTORIE”, LA TEATRUL DE VARĂ ARAD
Teatrul de Artă din București aduce miercuri, 13 iulie, începând cu ora 20.00, pe scena Teatrului de Vară din Arad, “Cerere în căsătorie”, un spectacol cu o punere în scenă inedită, prin ritmul alert și decorul minimalist. Fâstâceala și nehotărârea lui Ivan Vasilievici Lomov...