Trei etiopieni depistați ascunși la Nădlac, într-un TIR cu echipamente medicale
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat trei cetățeni Etiopieni ascunși într-un automarfar care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Șoferul este cercetat pentru trafic de migranți. În această dimineață, în jurul orei...
Duane „Keffe D” Davis, arestat pentru uciderea lui Tupac Shakur, a pledat nevinovat
Duane Davis, cunoscut și sub numele de „Keefe D”, suspectul acuzat că a orchestrat uciderea din 1996 a rapperului Tupac Shakur, a pledat nevinovat pentru crimă în timpul audierii sale de joi, 2 noiembrie, notează abcnews.go.com. În vârstă de 60 de ani, Duane Davis a recunoscut, potrivit...
Israelul anunță returnarea muncitorilor și întreruperea oricărui contact cu Fâșia Gaza
Israelul a anunţat, în noaptea de joi spre vineri, că returnează în Gaza toţi muncitorii din Fâşie blocaţi după atacul Hamas din 7 octombrie şi că taie toate legăturile cu teritoriul controlat de organizaţia islamistă, transmite agerpres.ro. "Lucrătorii din Gaza care se aflau în...
Românii sunt cei mai stresați europeni
Un studiu efectual de Eurostat arată că românii petrec mai multe ore la birou decât ceilalți europeni. Cu toate acestea, productivitatea este cu 30% mai scăzută. 40% dintre respondenții români spun că stau peste 45 de ore pe săptămână la serviciu, ajungând chiar și până la 55 sau...
Rata şomajului în rândul tinerilor rămâne la un nivel ridicat, 22,3% în septembrie
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,4% în luna septembrie 2023, similară cu cea înregistrată în august, însă rata şomajului în rândul tinerilor rămâne la un nivel ridicat, de 22,3%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică. Numărul...
Se reia circulația tramvaielor pe tronsonul Renașterii-Vladimirescu-Ghioroc
Începând de luni, 6 noiembrie 2023, se reia circulația tramvaielor pe tronsonul Renașterii-Vladimirescu-Ghioroc și retur. Liniile 9, 10, 11, 12, 14 vor circula conform programului obișnuit. Circulația tramvaielor pe tronsonul Renașterii – Vladimirescu - Ghioroc și retur a fost...
Rata şomajului a scăzut în România la 2,85%, în septembrie
Rata şomajului la nivel naţional a ajuns în septembrie la 2,85%, în scădere cu 0,03% faţă de perioada similară din anul anterior, conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis joi AGERPRES, numărul total...
Trei măsuri fiscale care intră în vigoare de la 1 noiembrie
Scutirea de impozit pe venit pentru IT-işti se elimină de la 1 noiembrie, în timp ce angajaţii din construcţii, agricultură şi industrie alimentară nu vor mai fi scutiţi de la plata contribuţiei la sănătate (CASS) şi a contribuţiei asigurătorie pentru muncă (CAM), potrivit Agerpres....
Un student a fost arestat după ce a ameninţat că va ucide evrei în campusul Universităţii Cornell
Un student al Universităţii Cornell din New York a fost arestat după ce a ameninţat că va ucide evrei, a anunţat marţi Departamentul de Justiţie american, relatează dpa, potrivit Agerpres.ro. Studentul, în vârstă de 21 de ani, a ameninţat într-un forum de discuţii online al...
Vârsta standard de pensionare pentru bărbaţi şi femei va ajunge la 65 de ani, iar stagiul minim de cotizare 15 ani
Vârsta standard de pensionare va fi de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, iar atingerea acesteia se va realiza prin creşterea eşalonată a vârstelor standard de pensionare, conform Proiectului de Lege privind sistemul public de pensii, publicat marţi seara pe site-ul...
Controale la magazinele LIDL din județul Arad. Amenzi de aproape 400.000 de lei, sute de kilograme de alimente scoase de la vânzare
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad a desfășurat, o serie de acțiuni de control de verificarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor în rețeaua de hipermarketuri LIDL pe raza municipiului și județului ARAD. Au fost controlate...
Un grup de mercenari ruși încearcă să recruteze femei pentru a lupta în Ucraina
Un grup de mercenari ruși încearcă să recruteze femei pentru a lupta în Ucraina, conform Ministerului Apărării din Marea Britanie (UK MoD). În raportul său de informații zilnice pentru ziua de luni, MoD a declarat că Redut - o companie militară privată sprijinită de stat - face apel...
În ciuda anchetelor DIICOT, afacerile cu deșeuri continuă. Alte 56 de tone au fost oprite la Nădlac
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a trei automarfare încărcate cu peste 56 tone de deșeuri. Şoferii nu au putut...
Numărul autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 23,5% în primele nouă luni
Numărul autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri rezidenţiale eliberate în România a scăzut, în primele nouă luni, cu 23,5% faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, în perioada 1 ianuarie - 30...
ITM Arad a descoperit la o firmă 57 de angajați care munceau „la negru“
În ultima săptămână din luna octombrie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au depistat, la o societate, un număr de 57 de persoane fără a avea încheiat un contract individual de muncă în formă scrisă cel târziu în ziua anterioară începerii...