Românii sunt cei mai stresați europeni

by Adrian Pavel

Un studiu efectual de Eurostat arată că românii petrec mai multe ore la birou decât ceilalți europeni. Cu toate acestea, productivitatea este cu 30% mai scăzută. 40% dintre respondenții români spun că stau peste 45 de ore pe săptămână la serviciu, ajungând chiar și până la 55 sau 65 de ore. Conform studiilor, stresul românilor se întâmplă mai ales din cauza locurilor de muncă. Iar stresul poate cauza reale probleme pe toate planurile, avertizează psihologii.
Persoanele aflate în managementul mediu și de vârf suferă de stres ocupațional în proporție de 99,9%, la 2-3 ani după ce au înaintat în funcție, ajungând la cel puțin un episod de burnout în maxim 5 ani.
Neajunsurile pe plan financiar sunt un alt aspect ce conduce la „boala secolului”. Locurile de muncă nedorite, un alt factor generator de stres
Conform psihologilor, citați de Adevărul, foarte mulți români își sacrifică sănătatea pentru un venit lunar mai bun. Astfel, multe persoane se aleg cu locuri de muncă pe care nu și le doresc și care, inevitabil, conduc la neplăceri.
Specialiștii mai transmit că, de multe ori, angajații români nu au capacitatea de a se desprinde de problemele de la locul de muncă în momentul în care ajung acasă. Astfel, stresul tinde să devină o normalitate în rândul oamenilor, scrie b1tv.ro.

Facebook Comments