PERCHEZITII LA TIMISOARA, INTR-UN DOSAR DE CAMATARIE CU PREJUDICIU DE DOUA MILIOANE DE EURO
Un număr de 33 de percheziţii au loc, vineri dimineaţă, la Timişoara, într-un dosar de cămătărie în care prejudiciul este de aproximativ două milioane de euro, printre persoanele vizate numărându-se şi Sorin Udrea, liderul unei grupări specializate în infracţiuni cu violenţă....
REZULTATELE FINALE LA BACALAUREAT VOR FI PUBLICATE VINERI
Rezultatele finale ale primei sesiuni a examenului de bacalaureat, după rezolvarea contestațiilor, vor fi făcute publice vineri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale. 59,25% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat bacalaureatul, sesiunea iunie-iulie,...
NOI LUCRARI DE MANTUIALA: STRADA CRISAN, PROASPAT ASFALTATA, A FOST SPARTA
De multe ori am scris despre faptul că în municipiul Arad se lucrează haotic. Numai în ultima vreme am avut o serie de exemple, cum este şi Bulevardul Decebal, asfaltat acum trei-patru ani şi care astăzi este spart pentru introducerea canalizării. Un nou exemplu despre modul heirup-ist în...
IUSTIN CIONCA: MODIFICAREA LEGII EDUCATIEI ESTE NECONSTITUTIONALA
Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PDL Arad, acuză modul în care Guvernul Ponta a decis să modifice legea educației, printr-o ordonanță de urgență care conține elemente deja declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională a României. În același timp, Iustin Cionca...
NUMARUL NASTERILOR A SCAZUT IN LUNA MAI FATA DE APRILIE
Natalitatea a fost în scădere în luna mai, fiind înregistrate cu 126 mai puţine naşteri decât în luna aprilie, iar numărul căsătoriilor a crescut faţă de luna anterioară cu peste 5.000, informează, joi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În luna mai s-a înregistrat...
UN MARE PAS SPRE FUZIUNE: PDL SI PNL ARAD MERG IMPREUNA LA CHEFURI
Conducerile organizațiilor județene ale PNL și PDL s-au reunit, joi, pentru a armoniza și pentru a discuta despre evenimentele premergătoare fuziunii, se arată într-un comunicat de presă. Întâlnirea a avut loc la sediul PDL Arad, cele două delegații fiind conduse de către președinții...
GLAD VARGA: „PURCARU SA ISI DEA DEMISIA DACA NU DOVEDESTE CA SUNT INCOMPATIBIL“
Consilierul municipal Glad Varga consideră că afirmațiile lui Mircea Purcaru sunt total nefondate și nu au niciun suport real. „Domnul Purcaru spune că sunt incompatibil, lucru de altfel neadevărat. Îi lansez domnului Purcaru o provocare, dacă tot îi place să spună minciuni și să...
MOTOCICLIST FARA PERMIS, ACCIDENTAT GRAV LA BARZAVA
La data de 9 iulie, pe raza localităţii Bârzava a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unui bărbat. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că, în jurul orelor 2030, în timp ce D. PAUL, de 20 ani, fără a deţine permis de conducere, a condus pe un drum...
EXCLUSIV: S-AU RELUAT LUCRARILE LA PASAJUL DE LA CET
Veşti bune pentru arădeni (proaste pentru primarul Gheorghe Falcă): de două zile s-au reluat lucrările la pasajul de la CET. După lungi tărăgănări, constructorii s-au apucat efectiv de lucru, la pasajul care este realizat în proporţie de 85 la sută. Interesant este faptul că lucrarea...
DOREL CAPRAR: PDL ESTE OBSEDAT DE PARLAMENTARII PSD
Constatăm că reprezentanţii PDL au reluat campania agresivă de imagine la adresa parlamentarilor PSD. „Aproape zilnic, cineva de la PDL transmite prin presă critici la adresa noastră. În viziunea celor de la PDL, orice problemă apare în Arad, că este în atribuţia administraţiei...
PRIMARUL DIN GHIOROC: CAMINUL DE LA CUVIN, REABILITAT CU BANI GUVERNAMENTALI
Căminul Cultural de la Cuvin va fi reabilitat prin munca depusă de administraţia locală din comuna Ghioroc şi deputatul Dorel Căprar. „În 2011, fosta administraţie a depus o cerere către CNI pe Programul prioritar naţional pentru construirea de sedii pentru aşezăminte culturale....
ANSVSA: IN ROMANIA NU ESTE PESTA PORCINA AFRICANA
În România nu este pestă porcină africană, iar produse din carne de porc nu au fost exportate în Elveţia nici în acest an şi nici în 2013, a anunţat, miercuri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). În ce priveşte informaţia că...
LOVITURA GREA PENTRU UNIVERSITATILE ARADENE: MAI MULTE SPECIALIZARI VOR FI DESFIINTATE
Patru universităţi particulare acreditate vor fi lichidate, alte trei astfel de universităţi vor fi monitorizate şi 135 specializări/programe de studiu vor fi desfiinţate, în baza unei hotărâri aprobate în şedinţa de miercuri a Guvernului. În urma acestei operaţiuni, din totalul de...
DESCOPERIRE SOCANTA PE DN7: O PROSTITUATA A FOST UCISA SI INCENDIATA
Descoperire şocantă, în urmă cu puţin timp, pe marginea Drumului Naţional 7, în judeţul Arad. Un trecător a găsit acolo trupul neînsufleţit şi mutilat al unei femei. Cel mai probabil victima a fost ucisă, apoi incendiată. Trupul incendiat al femeii a fost descoperit aruncat la doi...
INCA UN SOFER PRINS BAUT LA VOLAN
În noaptea de 8/9 iulie a.c., poliţiştii de la Secția nr. 1 de poliţie l-au depistat în trafic pe S. EMANUEL. Bărbatul conducea un autoturism marca Opel Astra, pe strada Bogdan Voievod din municipiul Arad, iar la testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.57 mg/litru...