PRIMARUL DIN GHIOROC: CAMINUL DE LA CUVIN, REABILITAT CU BANI GUVERNAMENTALI

by Cosmin Mihuta

Căminul Cultural de la Cuvin va fi reabilitat prin munca depusă de administraţia locală din comuna Ghioroc şi deputatul Dorel Căprar. „În 2011, fosta administraţie a depus o cerere către CNI pe Programul prioritar naţional  pentru construirea de sedii pentru aşezăminte culturale. Proiectul a fost declarat eligibil şi finanţabil. Dar până în 2014, nu s-a făcut nimic concret. Abia din acest an, cu sprijinul domnului deputat Dorel Căprar, am reuşit să pornim acest proiect. În 23 martie, în urma unei discuţii telefonice cu CNI, am transmis Protocolul de transmitere a imobilului şi terenului către CNI şi hotărârea privind aprobarea cotei de finanţare, hotărârea privind transmiterea imobilului şi terenului aferent in folosinţa gratuită către CNI-SA pe toată durata de execuţie a proiectului. În următoarea fază, pe data de 15 aprilie am susţinut personal în cadrul Comisiei tehnico-economice – CNI, respectiv la MDRAP proiectul la care am refăcut expertiza tehnică, am obţinut avizele necesare, am întocmit documentaţia de avizare. Proiectul a primit avizul si în urma avizului s-a emis ordinul de ministru 884/05.06.2014 pentru începerea lucrărilor. În acest moment suntem în faza de a face proiectul tehnic cu detalii de execuţie pe care trebuie să îl înaintăm CNI pentru a putea demara licitaţia pentru execuţia proiectului. Am dat toate aceste detalii, pentru a se vedea munca depusă pentru realizarea investiţiei. În condiţiile în care muncim pentru a realiza proiecte în folosul cetăţenilor, nu ne convine când unii politicieni îşi asumă merite care nu le aparţin. Eu m-aş fi bucurat dacă cei de la PDL ar fi reuşit să facă mai mult pentru comuna noastră. Acum ar trebui să aibă decenţa de a nu-şi asuma merite care nu le aparţin. Dacă vor să facă ceva pentru comuna noastră, cei de la PDL să îşi schimbe atitudinea în Consiliul Judeţean şi să sprijine dezvoltarea localităţilor noastre fără să ţină cont de criteriul politic în alocarea fondurilor”, a spus Corneliu Popi-Morodan, primarul comunei Ghioroc.

Facebook Comments