Un arădean și un ieșean, prinși conducând fără permis de polițiștii arădeni

/
Dana B.
Polițiștii au depistat, ieri, în trafic, doi bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere. Astfel, polițiștii orașului Ineu au depistat un bărbat de 31 de ani, din județul Arad, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Bocsig, având...

Persoanele cu dizabilități, nedeplasabile, pot fi evaluate la domiciliu

/
Dana B.
Pentru a veni în sprijinul nevoilor beneficiarilor din județul Arad, respectiv a persoanelor adulte cu handicap, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad reamintește că evaluarea persoanelor cu dizabilități care sunt nedeplasabile poate fi efectuată la...

USR face noi sesizări la CCR pe legile justiției

/
Dana B.
Dan Barna, președintele USR,  spune că Uniunea Salvați România a pregătit sesizări foarte bine documentate pentru a contesta la Curtea Constituțională cele trei proiecte de modificare a legilor justiției și chiar dacă  ÎCCJ și PNL au contestat deja la Curtea Constituțională cele...

Pedofilul din lift, suspectat în alte 15 cazuri de agresiune sexuală!

/
Dana B.
Presupusul polițist pedofil ar putea fi implicat în alte fapte de agresiune sexuală, ce datează din anul 2009 și până acum. Anchetatorii verifică în special dosarele de agresiune sexuală rămase cu autor necunoscut pentru a vedea dacă nu cumva unele indicii și probe îi conduc acum tot...

Tabelul care îți spune dacă ai greutatea ideală

/
Dana B.
Daca nu stii cat ar trebui sa cantaresti pentru a arata bine, tabelul de mai jos iti va fi de mare folos. Tot ce ai de facut este sa stii inaltimea pe care o ai si sa te uiti in dreapta pentru a vedea cate kilograme trebuie sa ai.  Greutatea sanatoasa este un punct la care organismul se simte...

Peste 80.000 de sinistrați, în urma ciclonului care a lovit Madagascarul

/
Dana B.
29 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce ciclonul Ava a lovit Madagascarul începând de vineri până duminică, au informat luni seara autorităţile guvernamentale din această ţară. Biroul naţional pentru gestionarea riscurilor şi a dezastrelor (BNGRC) a anunţat în cadrul unui raport...

Simptomele care ar trebui să ne trimită urgent la medic

/
Dana B.
Organismul functioneaza complex, iar mesajele pe care le transmite in permanenta te pot salva, daca stii cum sa le interpretezi. Iti prezentam 7 simptome pe care e bine sa nu le ignori si ce inseamna acestea. Unele manifestari ale corpului sunt cauzate de intolerantala anumite alimente, insa...

Climat de siguranță, asigurat de polițiștii arădeni în perioada 4-7 ianuarie

/
Dana B.
În perioada 4-7 ianuarie, poliţiştii arădeni au acţionat pentru desfăşurarea în linişte a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos (Boboteaza), a Sfântului Ioan Botezătorul şi a Crăciunului ortodocşilor pe rit vechi. În perioada...

Tânăr din Drauț, prins după ce a furat un portmoneu dintr-un autoturism

/
Dana B.
Polițiștii Secției nr. 5 Rurală Ineu, împreună cu cei ai Postului de Poliție Târnova, cercetează un tânăr pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat un tânăr de 18 ani, din Drauț, care, în data de 22 august...

Adrian Todor: „Marinel Cionca să-și depună demisia, dacă nu are soluții pentru Aeroportul Arad“  

/
Dana B.
Conducerea Consiliului Județean Arad are pretenția ca deputații PSD să rezolve problema curselor de pe Aeroportul Arad, o societate pe acțiuni deținută de CJA. Printr-o scrisoare deschisă, concepută în departamentul de comunicare al CJA și asumată, probabil la ordin, de conducerea...

168 de amenzi, aplicate de poliția rutieră arădeană în ultimele 24 de ore

/
Dana B.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 168 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală...

Florin Tripa: „Primăriile au la dispoziție 96 de milioane de euro pentru modernizarea iluminatului public“

/
Dana B.
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AM POR) din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a lansat trei apeluri de proiecte, în valoare totală de aproximativ 96,4 milioane euro, pentru creșterea eficienței...

Sucul care te ajută să cureți ficatul de toxine, în doar 72 de ore

/
Dana B.
72 de ore. Atat dureaza ca bautura aceasta sa isi faca efectul complet. Aceasta promite ca iti va curata ficatul de toxine si te vei simti mult mai bine. Ficatul este un organ important pentru noi, asa ca ne revine datoria de a-l ingriji corespunzator. Atunci cand acesta nu mai da randament...

Trei minori din Nădlac, cercetați pentru furt calificat

/
Dana B.
Polițiștii orașului Nădlac cercetează trei minori care au furat din autoturisme. Polițiștii cercetează trei minori, cu vârste între 8-12 ani, din Nădlac, care, la data de 8 ianuarie a.c., au fost depistați în flagrant în timp ce încercau să sutragă diferite bunuri dintr-un...

România a produs 229.000 de tone de deșeuri electronice, în 2016

/
Dana B.
Cantitatea de deşeuri electronice produse în România ajunsese, în 2016, la nivelul de 229.000 de tone la o populaţie de aproximativ 20 de milioane de locuitori, arată datele Asociaţiei Environ, publicate pe propria pagină de Internet. În acest context, asociaţia citează un raport...