România devine cel mai mare producător de gaze din uniune

/
Florin Popa
Proiectul Neptun Deep înregistrează un avans fizic peste graficul asumat inițial, iar extragerea primei molecule de gaz din Marea Neagră ar putea începe în prima jumătate a anului 2027, a anunțat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la finalul ședinței Comandamentului Energetic Național....

Incendiu la o locuință din Craiva. Flăcările au cuprins acoperișul și interiorul casei

/
Andreea Radu
Un incendiu a izbucnit la o locuință din localitatea Craiva, intervenția pompierilor fiind solicitată pentru stingerea flăcărilor care au afectat acoperișul și interiorul casei. La fața locului au intervenit forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu, cu două...

A fost prins unul dintre cei mai căutați români, aflat pe lista „Most Wanted”

/
Adrian Pavel
Polițiștii români au reușit identificarea și reținerea celui de-al treilea suspect în dosarul crimei omului de afaceri sibian Adrian Kreiner. Este vorba despre Costin Zuleam, în vârstă de 33 de ani, aflat pe lista celor mai căutați infractori ai Europol. Bărbatul a fost prins în Bali,...

Producția industrială a scăzut cu 1,1% în primele 11 luni ale anului

/
Andreea Radu
Producția industrială a înregistrat o scădere de 1,1% ca serie brută și de 0,5% ca serie ajustată în primele 11 luni ale anului 2025, comparativ cu perioada similară din 2024, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Declinul a fost determinat în...

Primăria Arad, obligată de instanță să asfalteze o stradă. O proprietară a obținut și daune morale de 25.000 de lei

/
Adrian Pavel
Primăria Municipiului Arad a fost obligată definitiv de instanță să asfalteze strada Someșului și să amenajeze trotuare, după un litigiu inițiat de o proprietară nemulțumită că plătea impozit ca pentru o zonă cu infrastructură realizată, deși strada este neasfaltată. În plus,...

Deputat Răzvan Cadar: „Susțin reforma Guvernului Bolojan”

/
Adrian Pavel
Deputatul PNL de Arad, Răzvan Cadar, își exprimă public susținerea fermă față de reforma inițiată de Guvernul condus de Ilie Bolojan, subliniind necesitatea unei schimbări profunde în modul de funcționare al statului român. Parlamentarul arădean consideră că această reformă este...

Abdallah: “ Vrem să ne arătăm calitatea”

/
Adrian Pavel
Începutul anului aduce pentru UTA o primă deplasare în SuperLigă. Sâmbătă, de la ora 13:00, în orașul natal al antrenorului Adrian Mihalcea, echipa noastră are parte de un duel pe „Municipalul” proaspăt renovat și gata pentru meciurile din prima ligă. Hakim Abdallah a prefațat în...

Creștere cu 45% a prezentării gravidelor la controale prenatale în comunități rurale vulnerabile

/
Andreea Radu
Programul „Primul pas spre sănătate”, derulat de Organizația Salvați Copiii România, a contribuit semnificativ la îmbunătățirea accesului la servicii medicale de calitate pentru mame și nou-născuți din zonele rurale defavorizate, relevă raportul de impact al celei de-a doua ediții...

Accident grav la Curtici: o persoană și-a pierdut viața, alte două au ajuns la spital

/
Adrian Pavel
Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de 15 ianuarie 2026, în jurul orei 03:30, în orașul Curtici, fiind implicat un autoturism. La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari arădeni, alături de echipaje medicale. Potrivit informațiilor transmise de...

Joi, 15 ianuarie 2026

/
Andreea Radu
1850: Se naște poetul Mihai Eminescu (foto), cel mai influent dezvoltator al limbii Române. 69: Împăratul roman Galba este asasinat. Otho este proclamat împărat roman dar după trei luni se va sinucide. 1559: Elisabeta I a Angliei este încoronată la Westminster Abbey de către episcopul...

Dennis Man a marcat din nou pentru PSV

/
Florin Popa
PSV Eindhoven, cu Dennis Man pe lista marcatorilor, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Olandei, după o victorie clară, scor 4-1, obținută miercuri seara, în deplasare, pe terenul formației Den Bosch, din liga secundă. La ’s-Hertogenbosch, campioana Olandei a rezolvat practic...

Rapid a pus ochii pe Dejan Iliev

/
Adrian Pavel
Portarul UTA-ei Arad, Dejan Iliev, este aproape de o schimbare de echipă în această perioadă de mercato, însă nu la FC Hermannstadt, așa cum s-a vehiculat inițial. Deși numele său a fost asociat cu un posibil transfer la formația pregătită de Dorinel Munteanu, informațiile recente...

Deputat Geanina Pistru-Popa: Reforma administrației nu mai poate fi amânată

/
Andreea Radu
Deputatul PNL Arad Geanina Pistru-Popa atrage atenția asupra necesității urgente a reformei administrației publice, subliniind că statul trebuie să dea primul exemplu în ceea ce privește responsabilitatea și eficiența utilizării banului public. În opinia sa, amânarea acestor decizii nu...

Incendiu la o casă din Cermei. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

/
Andreea Radu
Un incendiu a izbucnit miercuri, 14 ianuarie, la o casă din localitatea Cermei. La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Ineu, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijin acționează și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar...

Dublă sărbătoare de Ziua Culturii Naționale, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

/
Adrian Pavel
De Ziua Culturii Naționale, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad aduce în fața publicului două evenimente: un recital de poezie și premiera unui nou spectacol.  Astfel, joi, 15 ianuarie, de la ora 18.00, în sala „Ferdinand” a Primăriei Municipiului Arad arădenii sunt invitați să...