În comuna Ignești, infrastructura este dezvoltată în proportie de peste 80%

/
Voicu Sida
Comuna Ignești are în componență satele Minead, Nădălbești, Susani și, bineînțeles, satul Ignești, ca centru de comună. Este o comunitate cu oameni harnici și gospodari, printre care încă mai sunt pasionați de animale, în special de oi. Am stabilit cu domnul primar Marinel Urs,...

(FOTO) Muzică, joc și voie bună la Cărand, la a V-a ediție a evenimentului „Fiii Satului“

/
Voicu Sida
Comuna Cărand a fost gazda unui eveniment de neuitat, a cincea ediție a întâlnirii "Fiii Satului", desfășurat în centrul comunei. Încet, încet se apropie încheierea sărbătorilor comunităților. Așa este după o pandemie, când cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a revenit cât de cât la...

(FOTO) Trei zile de sărbătoare în comuna Buteni

/
Voicu Sida
  În perioada 18-20 august, comuna Buteni a fost în sărbătoarea, evenimente organizate de primăria comunei în colaborare cu Centrul Cultural Județean Arad. Chiar dacă simțeam de multe ori un aer greu respirabil, din cauza căldurii, acesta nu a împiedicat organizatorii să...

(FOTO) O nouă ediție de succes a Târgului localității Cil

/
Voicu Sida
Comuna Almaș a prins viață într-un eveniment de culoare și bucurie, odată cu desfășurarea celei de-a optsprezecea ediții a "Târgului Cilului". Această manifestare, organizată în satul Cil, a atras atât locuitorii din satele componente ale comunei Almaș - Almaș, Cil, Rădești și...

(FOTO) Mii de participanți la cea de-a 14-a ediție a Zilelor comunei Șepreuș

/
Voicu Sida
În perioada 12-13 august, atmosfera vibrantă și bucuria au cucerit comuna Șepreuș, odată cu desfășurarea celei de-a 14-a ediție a Zilelor comunei. Evenimentul, organizat de Primăria comunei Șepreuș în colaborare cu Centrul Cultural Județean Arad, s-a dovedit a fi o reușită, adunând...

(FOTO) Praznicul de Pită Nouă de la Beliu a adunat mii de spectatori în Pădurea Dumbrava

/
Voicu Sida
Comuna Beliu a găzduit astăzi, 13 august, cea de-a 48-a ediție a Praznicului de Pită Nouă, un eveniment tradițional care a adus împreună localnici și vizitatori din județele Arad și Bihor, pentru a sărbători obiceiurile și tradițiile câmpenești într-o atmosferă plină de bucurie...

(FOTO) O nouă ediție de succes a festivalului „Flori de Sânziene“ de la Bârsa

/
Voicu Sida
Duminică, la Bârsa, a avut loc o nouă ediție a festivalului folcloric "Flori de Sânziene", un eveniment de succes, care a atins cea de-a XV-a ediție. Organizat de Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Primăria și Consiliul Local Bârsa, acest eveniment a atras atenția...

(FOTO) Parada clătitelor a adus peste 15.000 de turiști în stațiunea Moneasa

/
Voicu Sida
Parada Clătitelor a ajuns în weekend la ediția a XXII-a și a atras mii de vizitatori din județul Arad, dar și din județele învecinate, în stațiunea Moneasa. Mulți turiști au venit și din străinătate, fie români veniți acasă în vacanță, fie vecinii maghiari sau sârbi. Moneasa a...

Femeile liberale arădene, donatoare de sânge

/
Voicu Sida
Nu știu, dar parcă bărbații sunt mai fricoși de cei îmbrăcați în halate albe, de parcă aceștia ne-ar face vreun rău atunci când donăm sânge. Pe multe posturi de televiziune și pe rețelele de socializare se fac apeluri pentru donarea de sânge. De multe ori un donator salvează o...

(FOTO) Mii de spectatori au fost prezenți și în a doua zi a sărbătorii orașului Chișineu-Criș

/
Voicu Sida
În cele două zile de activități culturale, desfășurate pe stadionul Aurel Ardelean de la Chișineu Criș, spectatorii au avut cuvinte numai de laudă și mulțumiri față de organizarea evenimentului. Calitatea programului, numărul mare de soliști valoroși aduși din diferite zone i-a...

Stadionul din Chișineu-Criș a fost arhiplin, în prima zi a sărbătorii orașului

/
Voicu Sida
    Timp de două zile 22 iulie-23 iulie, orașul Chișineu-Criș este în sărbătoare. În organizarea Primăriei Chișineu-Criș, sâmbătă au început zilele orașului, pe stadionul din localitate, care a fost plin până la refuz de oameni veniți din tot județul Arad și inclusiv...

Nedeia Țării Hălmagiului, un eveniment de nota 10!

/
Voicu Sida
În weekendul trecut, a avut loc o nouă ediție a celei mai importante sărbători din zona Hălmagiului, „Nedeia Țării Hălmagiului“. O sărbătoare moțească, organizată de primarul Gheorghe Dărău, sprijinit de Consiliul Local Hălmagiu și Centrul Cultural Județean Arad. Înainte,...

(FOTO) Nedeia de la Tăcășele a ajuns la 101-a ediție

/
Voicu Sida
O nouă ediție a celebrei sărbători „Nedeia de la Tacășele", ediția cu numărul 101, a avut loc duminică, pe Valea Tacășelelor, lângă localitatea Avram Iancu, comuna Vârfurile. Intrată în tradiție, această sărbătoare moțească are loc în fiecare an, în a doua duminică după...

(FOTO) Ploile au făcut prăpăd în satul Păiușeni

/
Voicu Sida
În urmă cu două zile, peste satul Păiușeni s-a abătut un potop de ploaie, o rupere de nori care în câteva minute a făcut ca Valea Păiușeniului să iasă din matcă, măturând tot ce era în fața apei, după cum ne-au relatat martorii oculari. O bătrână din sat spune că nu a văzut...

Primarul Dan Pocrișer: Pâncota va avea o creșă, finanțată integral din fonduri guvernamentale

/
Voicu Sida
Proiectul “CONSTRUIRE CREȘĂ ÎN ORAȘUL PÂNCOTA” a pornit încă din anul 2021, când după introducerea în Lista de Investiții a Primăriei Orașului Pâncota, am depus solicitarea pentru finanțare la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania...