Stadionul din Chișineu-Criș a fost arhiplin, în prima zi a sărbătorii orașului

by Sida Voicu

 

 

Timp de două zile 22 iulie-23 iulie, orașul Chișineu-Criș este în sărbătoare. În organizarea Primăriei Chișineu-Criș, sâmbătă au început zilele orașului, pe stadionul din localitate, care a fost plin până la refuz de oameni veniți din tot județul Arad și inclusiv din Bihor.
În prima zi a evenimentului, au urcat pe scenă Alexandru Pop Zărăndan și Ansamblul Țării Zărandului, Orchestra Frații Șandru, „Ansamblul Floarea Crisului“ a Casei de cultură din Chișineu Criș și soliștii Claudia Volentir și renumitul cântăreț de muzică populară Marius Ciprian Pop, Formația Rapsodia și Daniela Han, Dorian Popa și alții.
Iată ce ne spune primul gospodar al orașului, Chereji Florin Flavius: „Sunt necesare și binevenite astfel de activități, pentru ca cetățenii să se deconecteze măcar câteva ore de la problemele pe care le avem fiecare dintre noi. Cetățenii din orașul nostru merită și astfel de evenimente și sper că ne ridicăm la nivelul așteptărilor lor“.
Odată ce am ajuns la scenă, am fost întâmpinați de prezentatoarea programului, Claudia Deac, care era înconjurată de tineri îmbrăcați în costume populare specifice zonei de unde au venit. Ca de obicei, la evenimente au participat și invitați de la Arad, președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, dar și parlamentari arădeni. „Am acceptat cu plăcere invitația primarului Flavius Chereji la sărbătoarea orașului Chișineu-Criș! Este o atmosferă frumoasă, cu mulți tineri prezenți la eveniment, într-un oraș care se dezvoltă pe zi ce trece! Iar drumul expres Arad-Oradea, o investiție de peste 2,2 miliarde de euro, care va avea punct de descărcare în imediata apropiere a orașului Chișineu-Criș, va pune și mai mult în valoare potențialul acestei zone!“, a spus Cionca.
Stadionul a fost plin de comercianți veniți din toate colțurile județului și din județele vecine, care au oferit celor prezenți o gamă largă de produse. Ca organizare este de apreciat implicarea edilului șef, Flavius Chereji, care de altfel la tot pasul a fost felicitat pentru buna organizare.
Astăzi, în a doua zi a sărbătorii orașului Chișineu-Criș, vor urca pe scenă, printre alții, Zorica Savu, Vlăduța Lupău, Oana Radu sau DJ Project.

 

Sida Voicu

????????????????????????????????????
????????????????????????????????????
????????????????????????????????????
????????????????????????????????????
????????????????????????????????????
????????????????????????????????????
????????????????????????????????????
????????????????????????????????????
????????????????????????????????????
????????????????????????????????????
????????????????????????????????????
Facebook Comments