ARADUL LUCRULUI BINE FACUT: SAMPANIE SI ARTIFICII PENTRU PASARELA PESTE MURES, FINALIZATA CU UN AN INTARZIERE

by Cosmin Mihuta

Atenţiune, atenţiune ! La doar un an de zile întârziere, se inaugurează pasarela până la cer, vorba deputatului Pistru, care face legătura dintre oraş şi ştrandul Neptun, mega realizarea Marelui Vizionar Gheorghe Falcă, acest mega politician al Aradului. Fiind vorba de doar un an întârziere (vezi aici când trebuia finalizată), faţă de 8, 10, 12 ani, cum e în cazul altor proiecte ale administraţiei Falcă, e un motiv întemeiat să sărbătorim cu şampanie şi artificii. Cu alte cuvinte, să mai aruncă încă vreo câteva mii de lei, pe lângă milioane cheltuite pe kitsch-ul numit pasarelă, ce leagă ştrandul de viitorul fost parc Eminescu. Aşa că Primăria Arad vă invită să inauguraţi, miercuri, 24 iunie, noua arătare de peste  Mureş, dar şi circulaţia de pe malul Mureşului, unde maşinile vor fi ca la ele acasă. Ca să uitaţi de necazuri, de impozitele mari şi de preţul gigacaloriei din Arad, veţi avea parte, cum spuneam, de artificii şi şampanie, din banii voştri, bineînţeles. O nouă dovadă de nesimţire din partea autorităţilor locale.

Anterior evenimentului organizat pe bani publici pentru preamărirea Vizionarului, va avea loc o consultare publică privind «Oportunități de creare a unor noi legături pietonale și rutiere între malurile Mureșului și perspective de dezvoltare urbanistică a Municipiului Arad». Mai pe româneşte, Primăria Arad doreşte să mai facă vreo două kitsch-uri de acest gen peste Mureş, fiindcă probabil de la unul nu s-au sifonat suficienţi bani pentru campania electorală din 2016. Astfel că, înainte de a bea şampania pe banii voştri, sunteţi chemaţi să vă daţi cu părerea despre o nouă sifonare, tot pe banii voştri. Şi, probabil, despre desfiinţarea Parcului Eminescu, parte a dezvoltării urbanistice a municipiului Arad, în viziunea Marelui Arhitect Gheorghe Falcă.

 

cosmin.mihuta@livearad.ro

 

 

 

 

Facebook Comments