ARADUL E SUB APE, FALCĂ SE DISTREAZĂ ÎN FRANŢA

by Cosmin Mihuta

Odată văzut cu sacii în căruţă, adică cu votul pentru un nou mandat, Gheorghe Falcă a plecat într-o săptămână, două, de miere sau nu, el ştie, la Euro 2016, în Franţa. Între timp, Aradul e sub ape, în urma ploilor din ultimele zile, iar Primăria îşi cere scuze, ridicând din umeri și dând vina pe natură. Iar de data aceasta nu mai e inundat doar pasajul de pe Voinicilor, ci şi alte zone din municipiu, în special cele pe unde canalizarea a fost executată în ultimii ani de firmele de casă ale PDL.

Primăria dă vina pe Codul portocaliu, într-un comunicat de presă, susţinând că în Municipiul Arad într-un interval de aproximativ 30 de minute precipitațiile căzute au depășit 35 litri/metru pătrat. În aceste condiții, în unele zone din oraș sistemele de evacuare a apelor pluviale au făcut față cu dificultate debitelor mari și s-au înregistrat acumulări de apă pe carosabil: în zona Bd.Titulescu –pasaj și Gemi Center, la sens giratoriu Sânicolaul Mic, precum și în unele puncte din cartierul Bujac. „Reprezentanții serviciilor edilitare ale Primăriei Arad împreună cu echipaje ale Companiei de Apă au intervenit cu utilaje și personal pentru evacuarea apelor pluviale iar echipaje ale Poliției Locale au asigurat dirijiarea circulației auto în zonele respective. Intervențiile continuă, iar echipele edilitare rămân mobilizate. Ne cerem scuze cetățenilor pentru disconfortul apărut“, se arată într-un comunicat al Primăriei. Măcar de data asta angajații Primăriei şi-au cerut scuze şi nu au dat din nou vina pe Guvern, PSD, ALDE, Ponta, Tăriceanu și cine mai e de serviciu.

Scuze de la Gheorghe Falcă încă n-au primit arădenii, semn că edilul șef nu e prea curios de ceea ce se întâmplă în Arad, după 5 iunie. Nici pentru momentele penibile de la meciul UTA – Voluntari n-am auzit ca edilul nostru să-și fi cerut scuze.

Distracție plăcută la Euro, Gheorghe Falcă. Lasă că fraierii de arădeni se vor descurca cumva. Bine că te-au votat.

Facebook Comments