ARĂDEANUL STEFAN HELL, DOCTOR HONORIS CAUSA A UNIVERSITĂȚII DIN CLUJ

by Andreea Radu

Stefan W. Hell., laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2014, a primit marți titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai.

Născut în România, la Arad, în 1962, Stefan Hell provine dintr-o familie ai cărei strămoși fac parte din rândul șvabilor ajunși în Banat după 1718, ‘într-un Banat abia recuperat de casa de Habsburg de la Imperiul Otoman’, după cum a explicat Ioan Aurel Pop, rectorul UBB, în discursul său rostit la începutul ceremoniei. Ulterior, în adolescență, Stephan Hell a părăsit țara, împreună cu părinții săi, pentru a se stabili în Germania.

‘Profesorul Stefan Walter Hell, cum știți, s-a născut la Arad și până la vârsta de 16 ani a trăit în România și a primit primele noțiuni de viață și de educație la Sântana, apoi la Timișoara. Din mărturisirile ulterioare reiese că savantul, desăvârșindu-și formația și afirmat apoi în Germania și în tot Occidentul, nu a uitat niciodată această bază de învățătură primită în România. Într-o Românie nu prea confortabilă pentru toți locuitorii ei, dar de care își aduce mereu aminte și pe care o prețuiește’, a declarat Ioan Aurel Pop.

De altfel, profesorul german a povestit chiar el, în timpul ceremoniei, că odată ajuns în Germania a susținut o serie de examene la care a obținut cele mai mari note atât la matematică, cât și la fizică, dar, surprinzător pentru profesorii săi de atunci, și la limba germană.

‘După cum știți, mulți etnici germani au profitat de șansa de a pleca din țară. Era clar că comunismul nu era cel mai propice mediu politic și am reușit să plecăm din țară legal, în 1978, într-un orășel industrial aflat pe malul Rinului. Am reușit acolo în școală de fapt destul de bine, pentru că aveam o educație excelentă cu care veneam din România. Am fost cel mai bun la matematică și la fizică, dar și la germană’, a spus Hell, care a adăugat că pregătirea sa școlară de acasă a fost echivalată în Germania unei clase cu un an mai mare.

Întrebat, marți, de presă, care apreciază că va fi impactul descoperirii sale în știință, Hell a precizat că în opinia sa ar putea avea un impact important asupra omenirii, în viitor.

‘Implicările majore ale descoperirii sunt acelea că poți înțelege celulele, acum, mult mai bine decât înainte. Iar celula este unitatea de bază a funcționării corpului omenesc sau a oricărei ființe. Și de aceea poate contribui la o mai bună înțelegere a mecanismului bolilor și asta este foarte, foarte important. Iar acesta a fost principalul motiv pentru care Comitetul Nobel a considerat că descoperirea merită acest premiu’, a declarat Hell.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments