Ancheteonline: Administrația Falcă este ”nulă de drept”

by webeditor

În Republica lui Falcă este haos. Administrația PNL din orașul de pe Mureș se dovedește a fi  falimentară. După distrugerea CET-ului și criza majoră a gunoaielor din Arad,  urmează o altă pagină neagră în gestionarea societăților comerciale din subordinarea autorităților, din acest județ: toate contractele încheiate în ultimii ani de Asociația de Dezvoltare Comunitară-Gestionarea Integrată a Deșeurilor (ADI-SIGD), sunt nule de drept.  Dintr-o totală incompetență, președintele CJ Arad, Iustin Cionca, și-a delegat atribuțiile de conducere la nivelul ADI-SIGD, către omul de casă al lui Falcă, Sergiu Bîlcea, pe baza unui articol de lege declarat neconstituțional.

Cu alte cuvinte, toate actele semnate de Bîlcea, în locul lui Cionca, din 2015, în fruntea ADI-SIGD, pot fi anulate, căci sunt ilegale. A fost ambiția și indolența lui Falcă, liderul PNL Arad, care a vrut să-l promoveze pe urmașul său la Primăria Arad, Sergiu Bîlcea, dându-i o funcție, de mare vizibilitate, pentru a deveni un om cunoscut în județ. Dar baronul local nu a ținut cont de prevederile legale, din  neștiintă sau din ignoranță. Iar președinte Consiliului Județean, Iustin Cionca, care, de drept,  trebuia să asigure președinția Consiliului Director al ADI-SIGD,  este un soldat disciplinat, care ascultă ordinele de la partid.

Potrivit ancheteonline.ro, ” Iustin Cionca îşi justifica decizia de a-l delega pe Bîlcea pe două texte de lege: în baza prevederilor art. 10, aliniat 8 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi în temeiul art. 106, alin. 1 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Ce i-a scăpat doctorului în Drept este un element esenţial şi anume că modificarea articolului 10, alin. 8 din Legea nr. 51/2006 a făcut obiectul unei sesizări de neconsţituţionalitate adresate Curţii Constituţionale a României încă din anul 2015. Mai mult, în acelaşi an, printr-o motivare extrem de riguroasă şi documentată, CCR a declarat neconstituţională modalitatea de modificare a Legii nr. 51 /2006, cu bătaie directă şi pe modificarea art. 10, alin. 8. Fără a intra în prea multe considerente care ţin de aspectele juridice, menţionăm că este vorba despre faptul că articolul respectiv, cel care, potrivit Legii nr. 51 modificată, elimina atribuţiunea consiliului local, respectiv consiliului judeţean de a desemna reprezentanţii în adunarea generală a asociaţilor, oferind primarilor, respectiv preşedinţilor de consilii judeţene, statutul de reprezentant de drept al UAT asociate în adunările generale ale asociaţilor, având competenţa de a-şi delega „calitatea de reprezentant”, a fost declarat neconstituţional. Decizia CCR nr. 442 din 10.06.2015 privind obiecţia de neconstituţionalitate a disp. Legii pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, este documentul care demonstrează fără dubiu că articolul-cheie prin care dr. Cionca s-a crezut în drept să-şi delege atribuţiile nu este constituţional.

Concluzia este simplă şi explică ceea ce era de mult de domeniul evidenţei: Hotărârea nr. 800/2016 este din acest punct de vedere nulă de drept, delegarea calităţii de membru în AGA la ADI-SIGD pentru Sergiu Bîlcea este de asemenea nulă, cum, prin consecinţă, nule sunt şi toate actele şi documentele semnate de acesta în calitatea de preşedinte al Consiliului Director al ADI-SIGD, el nefiind de drept membru al adunării generale a asociaţilor. Preşedinte, conform actelor de la Judecătorie, dar şi normelor legale, rămâne Iustin Cionca. Cât despre răspunderile şi responsabilităţile celor care au generat această stare de fapt nefirească, este rolul organelor în drept să se sesizeze şi să ia măsurile impuse de lege”.

Două mari contracte încheiate de Asociația de Dezvoltare  Intercomunitară (SIGD), în mod ilegal, pot afecta  grav funcționarea serviciilor publice în județul Arad: contractul cu firma Retim, privind ridicarea gunoiului menajer ( deja a existat o criză în acest sens) și contractul cu fonduri  europene privind gestionarea deșeurilor  ( valoare de 30 milioane de euro). (ancheteonline.ro)

Facebook Comments