ANAF PREGĂTEŞTE NOI CONTROALE ÎN ACEASTĂ TOAMNĂ. CE DOMENII SUNT VIZATE

by Andreea Radu

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) are în desfășurare peste 100 de controale la companii unde a identificat risc asociat cu prețurile de transfer și intenționează ca, până la finalul anului, să dubleze numărul de verificări în acest domeniu, a declarat, pentru Profit.ro, președintele instituției, Dragoș Doroș. Totodată, munca „la negru”, alimentația publică sau comerțul cu mașini second hand vor fi în vizorul Antifraudei.

„În acest moment, avem în desfășurare peste 100 de controale în domeniul prețurilor de transfer, iar până la sfârșitul anului vom avea cel puțin 200 de controale în curs”, a spus șeful ANAF.  În luna iunie, acesta declara, pentru Profit.ro, că o nouă campanie de verificare a prețurilor de transfer se află în pregătire.

Recent, Profit.ro a anunțat că Guvernul va modifica regulile de stabilire a impozitului pe profit pentru a contracara operațiunile unor firme de a-și reduce sarcina fiscală, va intensifica verificările la firme considerate ca având un risc fiscal asociat prețurilor de transfer și va extinde la nivel național controalele împotriva muncii la negru, mergând în primul rând la atelierele de confecții, firmele de pază, magazine alimentare, operatori de transport, depozite.

Facebook Comments