AMENZI DE PESTE 110.000 DE LEI DATE DE ISU ARAD IN LUNA IANUARIE

by Florian Popa

În luna ianuarie 2016 pe teritoriul judeţului Arad s-au produs 628 situaţii de urgenţă. Din acestea 485 au fost gestionate de către subunităţile de intervenţie ale ISUJ „Vasile Goldiş” Arad, 144 de către serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă şi 4 în cooperare.
Din totalul acţiunilor de intervenţie la care a participat ISUJ Arad pe categorii situaţia se prezintă astfel:
Stingerea incendiilor 40 misiuni, urgenţe medicale gestionate de modulele SMURD 578, descarcerări 1, asistenţa persoanelor 19, alte situaţii de urgenţă 7. În 14 cazuri echipajele au făcut deplasarea fără a intervenii iar în 6 cazuri au fost întoarse din drum.
Din cele 578 misiuni de acordare a asistenţei medicale, 444 au fost gestionate de ISU şi 134 de către SVSU Vinga şi Nădlac. Pe timpul intervenţiilor au fost asistate 567 persoane, 501 adulţi şi 66 copii.
Dispeceratele subunităţilor au monitorizat un număr de 141 transporturi de substanţe periculoase.
Pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă au fost executate 139 controale, din care 22 inopinate, fiind constatate 255 nereguli. Au fost aplicate 200 avertismente şi 41 amenzi în cuantum de 111.204 lei.
S-au desfăşurat acţiuni de informare preventivă şi exerciţii de evacuare în şcoli din municipiul şi judeţul Arad.

Facebook Comments