ALIN GLIGOR, MANEA SI MIRON SUNT NOUTATILE UTA-EI BATRANA DOAMNA

by Sorin Haut

Clubul UTA Bătrâna Doamnă a decis să nu propună contract, pentru sezonul 2015-2016, următorilor jucători: Adrian Piț, Sorin Leucuța, Adrian Popa și Norbert Varga. De asemenea, a reziliat, de comun acord, contractele cu jucătorii Adrian Voicu, Dan Silaghi și Claudiu Tudor. „Le mulțumim tuturor pentru aportul adus și le urăm multă baftă în continuare. Conducerea clubului dorește să îl mențină în staff pe Norbert Varga, pe o poziție încă nestabilită”, se menţionează în comunicatul celor de la UTA Bătrâna Doamnă, de pe site-ul oficial al clubului.

Pentru următorii jucători tineri din efectiv – Erich Wild, Beniamin Cotoc, Daniel Bulza, Ousmane Gueye, Daniel Ghergar – clubul caută o soluție, să-i cedeze unei grupări de Liga a III-a sau a II-a, unde pot juca în mod constant, un lucru foarte important pentru evoluția lor sportivă.

Fostul căpitan al UTA-ei, Alin Gligor, ex-FC Olt, Alexandru Manea, de la FC Caransebeş și Bogdan Miron, fostul portar al Sebişului, sunt jucătorii care au semnat contract cu divizionara secundă arădeană. Conducerea clubului arădean mai anunţă că va mai transfera, înainte de cantonamentul din Austria, doi – maxim trei – jucători.

„Jucătorii Adrian Petre, Sebastian Mara, Andrei Ghiunghiuș, Dennis Man, Denis Lazăr, Victor Prună și Amir Jorza fac pasul spre prima echipă. Toți vin din pepiniera proprie. Când le va permite timpul, ei vor juca și la echipa a doua sau la juniori republicani, pentru a acumula cât mai multă experiență”, se mai menţionează în comunicatul clubului.

Facebook Comments