ALDE s-a întinerit cu trei președinți de filială de TINERET la Gurahonț, Archiș și Buteni

by Andreea Radu

Filiala de Tineret a ALDE Arad și-a creat trei filiale noi în județ, ajungând la șase din obiectivul de 30 pe care și l-a propus înaintea alegerilor locale de anul viitor. Discutăm despre acțiunea politică a ALDE din preajma Sărbătorilor Pascale, care au coincis / coincid cu campania electorală pentru Alegerile Europarlamentare din 26 mai, în speță despre numirea în funcție a trei președinți de filială: la Gurahonț, Buteni și Archiș.
Paul Oprea, Oana Braiț și Anca Rad se numesc cei trei tineri care au fost aleși să conducă și să dezvolte filialele celor trei comune de la poalele Apusenilor – iar aceștia se prezintă după cum urmează (în ordinea așezării fotografiei principale):

Președintele TLDE Buteni se numește Oana Braiț, are 20 de ani și se prezintă ca fiind „născută în satul Cuied și studentă la Facultatea de Medicină Generală a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Am ales să mă implic în politică pentru că îmi pasă de viitorul copiilor noștri și îmi doresc să fac ceva constructiv și benefic pentru generația următoare. Le mulțumesc celor care au încredere în mine și sper să fiu o voce distinctă și remarcată în partidul pentru care am optat pentru că îl consider principala forță de echilibru în actualul peisaj politic.”

Președinte ALDE Gurahonț – Tineret: „Mă numesc Paul Oprea, am 24 ani și am absolvit Liceul din Gurahonț. Momentan îmi ajut părinții la afacerea proprie din localitate, după o perioadă  de 4 ani în care am locuit în Germania și am învățat destule lucruri despre politică încât să cred că pot să fac ceva pentru comunitatea locurilor în care m-am născut. Am decis să mă întorc acasă tocmai pentru asta: pentru a-i aduna în jurul meu pe cei care cred, ca mine, că se poate face politică  în sprijinul cetățenilor, pentru a ajuta localitatea să se dezvolte. Mi-am găsit aceste idei în ALDE – și le mulțumesc președinților Virgil Silviu Dima și domnului deputat Eusebiu Pistru că și-au pus încrederea în mine și mi-au dat pe mână organizația locală de tineret, pe care îmi doresc să o dezvolt.”

Președinte al TLDE Archiș este Rad Anca, are 19 ani este născută în satul Groșeni și a absolvit Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu, profil economic, în anul 2018. „Momentan lucrez la o firmă, iar implicarea mea în politică vine după încurajările pe care le-am primit de la domnii Virgil Silviu Dima, președinte al TLDE Arad, și deputat Eusebiu Pistru, președintele ALDE . Sunt o persoană cu spirit de echipă, sociabilă și optimistă, iar acestea cred că sunt calități necesare pentru cineva preocupat de soarta comunității în care trăiește și vrea să o reprezinte.”

Vigil Silviu Dima – președintre TLDE Arad: „Ne focusăm, în cadrul acestei campanii electorale, pe reînnoirea clasei politice, dar mai ales pe captarea atenției alegătorilor care gândesc în aceeași direcție ca și noi: înspre un climat de stabilitate politico-economică, cu cetățeni care merg pe mâna tinerilor, conștienți că ei reprezintă viitorul. Tineretul ALDE are la nivel de județ, în momentul de față, 6 organizații, și mi-am propus ca până înainte de alegerile locale din 2020 să ajungem, în județul Arad, la minim 30 de organizații. Aceasta e o dovadă că liberal-democrații oferă șanse reale de promovare tinerilor și că suntem un partid de viitor.”

Eusebiu Pistru – președinte ALDE Arad: „Alegerile europarlamentare din 26 mai dau tonul politicii românești, așa cum va arăta ea în următorii ani. Veți vedea că ALDE va obține un scor bun aici, în Arad, și pentru că organizația noastră promovează tineri valoroși, provenind din mediul social pe care îl reprezintă și având dorința de a se implica în proiectele comunității. Cei trei președinți de organizație prezentați aici sunt tineri de perspectivă pentru peisajul politicii de mâine, sunt la începutul vieții lor publice și îi văd încrezători în șansa lor. Le doresc succes!”

 

 

Facebook Comments