ADRIAN TODOR: ”PSD ARAD NU PARTICIPĂ LA JAFUL PE BANI PUBLICI ORCHESTRAT DE FALCĂ ȘI PNL”

by Dana B.

Adrian Todor, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal Arad, afirmă că 3 dintre punctele de pe ordinea de zi a şedinţei curente a CLM nu sunt altceva decât tentative ale lui Falcă Gheorghe de a legitima clientela politică a PNL în poziţii nemeritate, alături de noi demersuri conştiente şi tendenţioase de a repartiza excedentul bugetar în mod contrar intereselor arădenilor.

Halucinant, ceea ce ni se prezintă şi mai ales sugerează că am putea autoriza prin votul nostru.Aş numi punctul 17 de pe ordinea de zi drept „lista ruşinii”, o colecţie de personaje din ograda PDL care conform primarului ar trebui să stea la căldurică pentru fidelitatea de care au dat dovadă. Ce contează că nu se pricep ? sau că sunt propuşi doar spre a face figuraţie în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar.În fond arădenii nu au de unde se ştie dacă nu îi informăm şi nu le spunem săptămânal cu ce se ocupă Falcă.
De parcă nu ar fi fost suficient că a aruncat, cu ajutorul agregatului de vot PDL-PNL din consiliu, sume imense în mod nechibzuit, acum acelaşi individ a gândit o nouă rectificare bugetară alături de o altă tranşă de repartizare a excedentului bugetar.Una care convine scopurilor sale politice şi personale şi grupului de sifonari portocalii ce stau ciorchine la uşa sa.Urlă toate televiziunile şi portalurile naţionale despre băncile de 8000 Euro şi despre raportul Curţii de Conturi, în schimb lui Falcă, puţin îi pasă şi dacă vede că până acum nu i s-a întîmplat încă nimic, este hotărât să stabilească şi alte recorduri de gen.Pentru a-i întreţine viziunea faraonică, primăria cheltuie în 2016 doar pe studii de fezabilitate peste 6,5 milioane Lei (adică aproximativ 1,5 milioane Euro).Nu mai există nicio limită şi în mod cert actualele propuneri de rectificare şi repartizare sunt din sectorul „1001 de nopţi”.Un biet studiu de fezabilitate pentru o magazie de arhivă costă în accepţiunea lui Falcă, 40.000 Lei !!! Nu e totul, ţineţi-vă bine, pomelnicul de repartizare a fondurilor prevede alocarea a 30.000 Lei pentru un alt studiu de fezabilitate demn de Nastratin Hogea, unul cu un nume pretenţios doar, doar îl scapă cineva din vedere.”Eficientizare consum agent termic pentru echilibrara hidraulică a instalaţiei de încălzire la Grădiniţa PP1”.Şi iată astfel generează primarul culoare proaspete de lavaj a banilor adunaţi din taxele şi impozitele plătite de noi.
Foarte important, să nu omitem faptul că nici acum nu a terminat cu studiile de fezabilitate extrem de scumpe pentru WC-uri, de parcă îşi doreşte cu tot preţul să intre în Cartea Recordurilor.
Nu încape nicio îndoială că presa independentă va scrie încă multă vreme despre acest veritabil genocid al banului public.
Sigur că echipa de consilieri municipali PSD Arad va vota ÎMPOTRIVĂ, nici nu avem cum altfel, orice cetăţean cinstit şi reponsabil, în cunoştinţă de cauză ar proceda identic în momentul în care se pregăteşte o nouă devalizare a excedentului bugetar.
Am mai spus-o şi săptămâna trecută, acest excedent bugetar trebuie folosit pentru a susţine reducerea taxelor şi impozitelor locale sau pentru construcţia unui nou Spital Muncipal modern în Arad. PSD Arad a depus un proiect de hotărâre menit de a aduce fiscalitatea locală la valoarea minimă permisă de lege.El se află în momentul de față la transparență publică și va intra pe ordinea de zi a CLM, spre dezbatere și vot, cel mai probabil la începutul lunii noiembrie.”, spune consilierul local municipal PSD Arad Adrian Todor.

Facebook Comments