Administraţia din Zădăreni, impasibilă deşi zeci de localnici îşi aşteaptă pensiile în stradă

by Paul Anghel

Zeci de locuitori ai comunei Zădăreni sunt afectaţi de întârzierea cu care îşi primesc pensiile. Oamenii sunt îngrijoraţi după ce fatorul poştal s-a pensionat pe caz de boală, în urmă cu aproximativ o lună. Acum fac coadă în faţa oficiului poştal şi sunt programaţi să îşi ridice pensiile.

Deşi autorităţile locale sunt impasibile, Dan Ţoldan, directorul Poştei Române filiala Arad, spune că speră să găsească o soluţie săptămâna viitoare. „Problema este că oamenii sunt nevoiţi să meargă la oficiul poştal pentru a-şi ridica banii. S-a ajuns la această situaţie după ce factorul poştal de acolo s-a pensionat pe caz de boală. Sperăm să găsim cât mai repede o persoană care să fie angajată aici şi atunci aceste probleme vor dispărea”, a declarat Dan Ţoldan.

În ceea ce priveşte administraţia locală, condusă de primarul Doina Petri, aceasta nu se implică în niciun fel în rezolvarea situaţiei. În cazuri similare, care au mai existat, autorităţile locale au reuşit să găsească persoane care să se angajeze. Nu este însă cazul la Zădăreni.

Facebook Comments