Acțiuni de amploare ale polițiștilor în municipiu și județ

by Adrian Pavel

Două acțiuni preventive au fost desfășurate, în ultimele 24 de ore, de polițiștii din municipiu și orașul Ineu, împreună cu secțiile rurale, pentru impunerea respectării legislației rutiere și descurajarea fenomenului infracțional.

În municipiu, activitățile s-au desfășurat dimineța și seara, în Arad și localități de pe raza de competență a Secției Rurală 1, împreună cu polițiști de frontieră și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad. Au fost legitimate 41 de persoane și verificate 28 de autovehicule, fiind aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.730 de lei, dintre care 33 pentru nerespectarea legislației rutiere și 5 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială (Legea 61/91 R). Pentru depășirea vitezei regulamentare în localități și în afara acestora, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, iar pentru consum de alcool (valoare de până la 0,39 mg./l. alcool pur în aerul expirat), 1. Polițiștii au reținut 10 permise de conducere și au retas un certificat de înmatriculare. 6 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru clarificări, fiind ulterior amprentate de polițiștii criminaliști.

Pe raza de competență a orașului Ineu și a secțiilor rurale 5 Ineu și 6 Beliu, polițiștii și jandarmii au legitimat 94 de persoane și au verificat 93 de autovehicule, dintre care 4 transporturi de material lemnos. Au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 28.700 de lei, dintre care 36 pentru nerespectarea legislației rutiere și 1 pentru nerespectarea legislației privind transportul de material lemnos (Legea 171/2010), fiind confiscați 1,84 metri cubi de lemn, pentru care, la momentul controlului, nu s-au putut prezenta documentele legale. Au fost reținute 4 permise de conducere, dintre care 1 pentru consum de alcool (valoare de până la 0,39 mg./l. alcool pur în aerul expirat), și retrase 5 certificate de înmatriculare. Polițiștii au depistat un autovehicul pus sub sechestru și au reținut 2 seturi de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

Aceste acțiuni se desfășoară permanent, atât în municipiu cât și în județul Arad.

Facebook Comments