ACTIUNI DE AMPLOARE A POLITISTILOR RUTIERI IN JUDETUL ARAD

by Paula Craciun

În perioada 27-29 iulie a.c., poliţiştii arădeni au desfăşurat pe DJ709B, între localităţile Ghioroc, Pâncota, Şiria şi pe DN7, pe raza localităţii Pecica, o acţiune de amploare pe linie rutieră, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

La acţiune au participat efective mărite de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier, Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Arad, Poliţiei oraşului Pâncota, Poliţiei oraşului Pecica şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român.

În cadrul acţiunii au fost folosite aparate radar din dotarea IPJ Arad pentru monitorizarea vitezei de deplasare a autovehiculelor, au fost efectuate verificări privind starea tehnică a autovehiculelor, iar în subsidiar, poliţiştii rutieri au acţionat şi pentru depistarea celorlalte abateri de la normele care reglementează circulaţia pe drumurile publice.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 121 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproximativ 37.035 de lei, din care 86 pentru defecţiuni tehnice, 31 pentru depăşirea vitezei legale şi 4 pentru nefolosirea centurii de siguranţă.

De asemenea, au fost constatate 3 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, fiind reţinute 3 permise de conducere şi 54 certificate de înmatriculare.

Facebook Comments