A VRUT SA SCOATA O MINORA DIN TARA CU ACTE FALSE

by Paula Craciun

 

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean român care a încercat să scoată ilegal din ţară o minoră, prezentând la controlul de frontieră o procură notarială falsă.

În data de 21.04.2015, în jurul orelor 15.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat la controlul de frontieră la ieşirea din ţară, cetăţeanul român Rupi B., în vârstă de 21 ani, însoţit de o persoana minoră R.K, în vârstă de 13 ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Sibiu.

Cu ocazia efectuării formalităţilor specifice, Rupi B. a prezentat, pentru minoră, o declaraţie întocmită la un birou notarial din Tg. Mures, declaraţie care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale uneia autentice.

În urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că declaraţia prezentată la controlul de frontieră este falsă, aceasta nefiind eliberată de un birou notarial.

Persoana în cauză a declarat că a recurs la această metodă deoarece tatăl minorei este plecat în Germania şi voia s-o ducă pe fată  la acesta.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor cauză şi au întocmit acte de urmăririre penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor sa fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Facebook Comments